Elaboratorii PUG propun programe de încurajare a antreprenoriatului turistic şi de regenerare a infrastructurii turistice

Promovarea Chişinăului ca destinaţie turistică internaţională a constituit unul din subiectele dezbaterii publice pe marginea Planului Urbanistic General al capitalei. Elaboratorii PUG propun edificarea şi amenajarea locaţiilor turistice în spaţiile istorice. În capitală sunt 977 monumente ocrotite de stat, dintre care 236 au statut de monumente de importanţă naţională, majoritatea fiind amplasate în oraşul vechi şi în zona istorică. 24 la sută sunt clădiri istorice. Specialiştii susţin că este imposibilă realizarea iniţiativei municipalităţii de a construi bulevardul Cantemir. Viorel Miron, consultant în cadrul Business Consulting Institute şi-a motivat aprecierea prin faptul că în această zonă sunt amplasate 26 de clădirii istorice, construite la începutul secolului 19, care nu pot fi demolate. Printre acestea sunt 18 case de locuit, o şcoală, o casă memorială, un complex de clădiri aferente bisericii Sf. M. Muc. Haralambie, o casă parohială, o casă a administraţiei averii mănăstireşti de pe muntele Athos. Potrivit sursei citate, centrul istoric al capitalei trebuie să fie unul dintre cele mai reprezentative locuri care i-ar atrage pe turişti. În prezent, piaţa turistică este destul de mică. Nu există o concepţie clară de dezvoltare a turismului în oraş şi municipiu, teritoriul este insuficient echipat pentru activităţi turistice şi de agrement. Totodată, patrimoniul cultural-istoric al capitalei nu este promovat în presă. Chişinăul „absoarbe” 90% din numărul de turişti străini care vizitează R. Moldova datorită statutului de capitală, precum şi al numărului relativ mare a locurilor de cazare, comparativ cu alte centre urbane din ţară. Capitala dispune de 17 hoteluri, cu capacităţii de cazare estimate la peste 60 la sută din oferta turistică naţională, dar nici unul nu este de 5 stele. În acelaşi timp, se simte o insuficienţă a motelurilor şi a unităţilor hoteliere de-a lungul principalelor artere rutiere. La capitolul promovarea Chişinăului ca destinaţie turistică internaţională, în Planul Urbanistic General se propune încurajarea antreprenoriatului turistic, precum şi regenerarea infrastructurii turistice şi de deservire a călătorilor, organizarea unui birou municipal de turism, crearea unui Centru de promovare a turismului şi călătorilor, precum şi conectarea oraşului la traseele turistice internaţionale. Printre obiective figurează şi dezvoltarea de noi capacităţi ale industriei turistice, transmite Info-Prim Neo.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.