Ediţia din acest an a Festivalului vinului va avea loc la 21-22 octombrie

Ediţia din acest an a Festivalului vinului se va desfăşura la 21-22 octombrie, transmite Info-Prim Neo citând site-ul Agenţiei Agroindustriale de Stat "Moldova-Vin" www.vinmoldova.md. Data actualei ediţii a festivalului devenit tradiţie a fost deja stabilită printr-o hotărâre de Guvern, care mai prevede componenţa unui comitet de coordonare a organizării şi desfăşurării festivalului. Preşedinte al comitetului a fost desemnat directorul general al agenţiei „Moldova-Vin” Valeriu Mironescu. Ziua naţională a vinului a fost instituită în R. Moldova în 2002 şi se desfăşoară sub patronajul preşedintelui Vladimir Voronin. Organizatorii acţiunii susţin că scopul acesteia este de a renaşte şi a spori cultura vinificaţiei, de a promova vinurile moldoveneşti peste hotare. În acest an, Festivalul vinului se va desfăşura în condiţiile embargoului impus, în luna martie, vinurilor moldoveneşti de către Rusia, ţară care constituia principala piaţă de desfacere a producţiei vinicole din RM, cu o capacitate de absorbţie de peste 90 la sută a volumelor de export. Doar pe parcursul anului 2005 volumul exporturilor în Federaţia Rusă a atins cifra de 313 mil. dolari. Potrivit statisticilor oficiale, aşa-zisul „război al vinurilor” a cauzat, în primele cinci luni ale anului, economiei R. Moldova un prejudiciu de 21 mil. dolari, date neoficiale vorbind însă de pierderi de câteva ori mai mari. În aceeaşi perioadă, R. Moldova şi-a triplat volumele de export a producţiei vinicole pe pieţele europene – de la 5,1 mil. dolari în I jumătate a anului 2005 la 14,9 mil. în aceeaşi perioadă a anului curent.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.