E timpul să trecem de la „reforma justiției” la transformarea sistemului, avocat

Președintele AO Centrul de Inițiative și Monitorizare a Autorităților Publice, avocatul Ion Dron, este de părere că este timpul să se renunțe la sintagma „reforma justiției” și să se treacă la o altă paradigmă – transformarea sistemului judecătoresc. „Noi reformăm, reformăm, dar nu avem niciun rezultat. Aceste sistem a ajuns până la o fază în care el trebuie transformat, pentru că până acum reformele nu au dat niciun rezultat”, a declarat Ion Dron într-un interviu pentru IPN.

Potrivit lui Ion Dron, chiar și acea Strategie de reformare a sectorului justiției din 2011 nu a fost adoptată în temeiul unui studiu solid, nu are un fundament solid de cercetare care ar fi sectoarele prioritare. „A fost elaborată ca un document tehnic pentru a primi banii din Occident, oferiți în acel moment. Occidentalii spuneau că avem nevoie de un document sub care să fie livrați acești bani. Moldovenii noștri au elaborat acest document, numit Strategie”, a menționat președintele Centrului.

În opinia sa, pentru a reuși o reformă în justiție este nevoie de trei lucruri esențiale – voință politică, viziune asupra reformei și sunt necesare capacități de administrare pentru realizarea viziunii. „Astăzi, nu avem nici voință politică, nici viziune asupra reformei justiției. Dar atunci când nu există astea două, este greu să faci o concluzie dacă există capacități de administrare. Eu consider că avem capacități de administrare, dar nimeni nu a făcut uz de ele și nici nu a încercat pentru că nu a interesat pe nimeni. Până la urmă, am transformat Republica Moldova într-o fabrică care produce zilnic rapoarte de tot felul. Reforma justiției este o industrie care furnizează rapoarte, fiindcă acele reforme care au fost preconizate nu au un lucru esențial – nu au criteriul de evaluare a impactului acestor reforme”, opinează Ion Dron.

„Eu consider și am făcut un apel încă în 2011 – pentru a reuși reformele în justiție este nevoie de câteva lucruri, care nu s-au făcut. Și anume, de a obține un consens minim la faza de reformare a sistemului pe care intenționezi să-l reformezi. Pe cine – sistemul judecătoresc, sistemul procuraturii? Pentru orice reformă îți este necesar un consens inițial cu cei care vor fi actorii acestui proces de reformare”, a notat avocatul.

Potrivit lui, Ministerul Justiției, începând cu 2011 și până în prezent, nu a avut un lider care să dea credibilitate pentru sistem care urmează să fie reformat. Mai mult ca atât, grupurile de elaborare a acestor proiecte de legi, de reforme, nu au avut un lider în jurul căruia să fie coagulate resursele intelectuale, experții. Și niciun reprezentant al statului nu a ieșit nimeni în fața publicului să spună că, în calitate de ministru sau secretar de stat, își asumă responsabilitatea, eșecul în această reformă a justiției.

Președintele centrului de inițiative a mai spus că toate guvernările încearcă să țină mâna pe butoane și să controleze justiția, astfel încercând să sufoce pe cineva prin puterea pe care o dețin. Dar până la urmă suferă și ei, pentru că mecanismele pe care le construiesc ajung până la acea fază încât îi desființează chiar pe dânșii. „Și uitați-vă, astăzi cei care sunt fugari beneficiază de reformele sau de rezultatele acelui sistem pe care singuri le-au construit. Și le părea că construiesc un sistem foarte bun, dar este o iluzie deșartă că, atunci când ești deasupra unui sistem, ești în siguranță – nu, niciodată. Nu te poți menține mereu deasupra sistemului, iar atunci când pleci acest sistem va deveni un măcelar și pentru tine”, a mai spus Ion Dron.

Interviul „Câtă injustiție există în Republica Moldova de azi? Care sunt rădăcinile, formele injustiției și soluțiile pentru a o combate?” este desfășurat în cadrul proiectului IPN „Injustiția scoasă la vedere prin mijloace multimedia”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.