Dumitru Diacov cere reexaminarea candidaturilor la funcţia de membru al CCA
Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat este extrem de revoltată de modul în care a fost discutată componenţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) la Comisia pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, tineret, sport şi mijloace de informare în masă şi cere reexaminarea listei, a declarat vineri, 13 octombrie, liderul fracţiunii Dumitru Diacov.
„Dorinţa întregului Parlament este de a avea o autoritate naţională în domeniu lucrativă, care să efectueze reformele în audiovizual conform standardelor şi cerinţelor europene. Iată de ce era mai bine ca această componenţă să fie discutată transparent, iar persoanele alese să corespundă rigorilor stipulate în lege”, a mai declarat el. Potrivit lui Diacov, s-ar putea întâmpla ca această listă să fie votată de fracţiunea comuniştilor şi cea creştin-democrată, astfel CCA, precum şi audiovizualul să aparţină celor 2 fracţiuni. Diacov susţine că deţine informaţii care confirmă că a existat o înţelegere politică, afirmând totodată că şi PD este un subiect ce trebuia să participe la această înţelegere.
Potrivit colegului său de fracţiune, Vladimir Filat, toate candidaturile prezentate urmau să fie examinate de comisia mass-media şi cea juridică pentru numiră şi imunităţi.
La rândul său, deputatul Anatol Ţăranu a declarat că ceea ce s-a întâmplat la comisia mass-media este „o făcătură a democraţiei”. Ţăranu susţine că a fost nevoit să părăsească şedinţa de joi a comisiei, întrucât componenţa CCA şi maniera în care a fost selectată confirmă faptul că în audiovizualul moldovenesc nimic nu se va schimba spre bine, dimpotrivă, situaţia agravându-se şi mai mult. „Selectarea candidaturilor s-a făcut absolut netransparent”, a conchis sursa citată.
Pe de altă parte, Victor Stepaniuc a declarat că toate procedurile au fost făcute absolut legal, deschis şi transparent, iar mass-media a participat la şedinţele Comisiei. „Este clar că alegerea a fost făcută prin votul subiectiv al deputaţilor, dar legea aşa prescrie”, a mai spus el.
Comisia de profil a selectat joi cele 9 candidaturi ale membrilor CCA, care vor fi examinate şi de Comisia juridică, după care acestea vor fi transmise Parlamentului spre aprobare. 5 din cei 9 candidaţi au fost propuşi de reprezentanţii partidului de guvernământ, 3 de deputaţii creştin-democraţi şi 1 de PD. Deputatul democrat Dumitru Ivanov a propus şi o altă candidatură care, însă, nu a întrunit voturile necesare. Anatol Ţăranu de asemenea a propus 3 persoane care, de asemenea, nu au fost acceptate de majoritatea membrilor comisiei. Reprezentantul Alianţei „Moldova Noastră” în comisie, Anatol Onceanu nu a participat la votare, calificând această procedură drept un „circ”. Chestiunea respectivă va fi examinată în şedinţa plenară a Parlamentului la 19 octombrie.
-
ccv diacov nemultumit cca.mp3
- 0
-
ccv stepaniuc multumit cca.mp3
- 0