O dronă a fost depistată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova, a patra la număr de la începutul lunii noiembrie. De această dată, obiectul zburător a fost găsit pe teritoriul municipiului Chișinău. Mai exact, în perimetrul Port Mall și Arena Chișinău, transmite IPN, cu referire la informațiile poliției.
Oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 11:20 de către un cetățean care a anunțat că a observat un obiect zburător căzut la sol.
Ofițerul de presă al IGP, Diana Fetco, a confirmat pentru IPN că experții secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP s-au îndreptat la fața locului. Obiectul a fost ridicat pentru o examinare detaliată. Preliminar, oamenii legii au constatat că drona este asemănătoare celor găsite anterior.
De la începutul lunii noiembrie, alte trei drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova, în raioanele Căușeni, Criuleni și Râșcani.
Oamenii legii precizează că nu există riscuri sau pericole pentru siguranța cetățenilor.
Poliția face apel la cetățenii care identifică aparate de zbor sau alte dispozitive suspecte căzute la sol să nu se apropie de ele și să nu le atingă, dar să anunțe imediat poliția la numărul de urgență 112.