Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media a aprobat un proiect de lege cu privire la libertatea de exprimare, la şedinţa de lucru de miercuri, 10 martie. Dacă va fi adoptată de parlament, legea nouă va institui garanţii pentru asigurarea dreptului la libera exprimare şi informare, transmite Info-Prim Neo.
Autorii proiectului, expertul Centrului pentru Jurnalism Independent, Eugeniu Rîbca, şi expertul Asociaţiei Juriştii pentru Drepturile Omului, Vlad Gribincea, susţin că acesta reprezintă o compilaţie a standardelor europene în domeniul libertăţii de exprimare şi a protecţiei vieţii private.
Experţii susţin că necesitatea elaborării proiectului de lege a fost dictată de complexitatea litigiilor judiciare privind exercitarea libertăţii de exprimare, în cazurile când se lezează onoarea, demnitatea, reputaţia profesională şi viaţa privată a altor persoane. „În prezent aceste momente sunt menţionate în Constituţie şi într-un şir de coduri, dar cadrul legislativ existent necesită completări în vederea perfecţionării sale”, a spus avocatul Vlad Gribincea.
Juristul Eugeniu Rîbca a menţionat că, din cauza imperfecţiunii legislaţiei naţionale, litigiile ce ţin de exercitarea dreptului la libera exprimare sau defăimare sunt examinate, de regulă, fără a se acorda atenţia cuvenită unor elemente semnificative. Astfel, ignorarea mai multor aspecte importante face ca deseori acordarea câştigului de cauză şi a unor despăgubiri importante reclamatului să nu fie întemeiate. Potrivit experţilor, această stare de lucruri generează nemulţumiri şi acuze privind suprimarea libertăţii presei, duce la condamnarea Republicii Moldova la CEDO. „În cazul în care legislaţia nu va fi adaptată standardelor europene, numărul de cauze pierdute riscă să crească simţitor în fiecare an”, a subliniat Eugeniu Rîbca.
Pe lângă principii şi clasificări, proiectul introduce şi o procedură prejudiciară de soluţionare a cauzelor de defăimare, prin care se urmăreşte aplanarea extrajudiciară a acestor dispute şi ordonarea părţilor. Proiectul de lege urmează să fie supus discuţiilor în Parlamentul Republicii Moldova.