Două tiruri s-au lovit frontal. Ambii șoferi au murit. Doi tineri – la spital

Două tiruri s-au tamponat frontal și s-au răsturnat, blocând traseul între localitățile Bardar și Sociteni, raionul Ialoveni, în după-amiaza zilei de 6 iunie. Conducătorii auto au murit la fața locului, iar o persoană a fost transportată la spital, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, citat de IPN.



Potrivit IGSU, un echipaj a descarcerat corpurile neînsuflețite ale șoferilor. Un bărbat în stare conștientă, care a suferit diverse traumatisme, a fost evacuat de urgență de salvatori din cabina avariată a unui autocamion și predat medicilor pentru ulterioare intervenții.



Angajații IGSU au rămas să lucreze la fața locului, inclusiv să spele traseul pentru asigurarea securității anti-incendiare.

Actualizare /17:50/ Polițiștii au stabilit preliminar că autocamionul care se deplasa spre orașul Hîncești, condus de un bărbat de 54 ani, a ieșit la depășirea unei combine agricole și s-a tamponat frontal cu un alt autocamion condus de un bărbat de 65 ani, care se deplasa în direcția municipiului Chișinău. O tânără de 28 ani și fratele său de 16 ani, copiii unuia dintre șoferi, au fost transportați la spital cu diverse traumatisme.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.