Două organizaţii mass-media au devenit membre ale Alianţei Anticorupţie

Alianţa Anticorupţie a aprobat în calitate de membri două organizaţii neguvernamentale în domeniul mas-media – Agenţia Media Impact şi Centru Acces-Info, se arată într-un comunicat al organizaţiei. La o şedinţă a Alianţei au fost puse în discuţie comentariile şi obiecţiile membrilor Alianţei la Planul Preliminar al fondului American Provocările Mileniului, elaborat de un grup de lucru din cadrul Guvernului Republicii Moldova care activează în vederea asigurării eligibilităţii ţării la accesarea suportului financiar din cadrul acestui fond. În acest context, o condiţie obligatorie impusă de partea americană este ca în eforturile sale de a diminua corupţia, Guvernul Republicii Moldova trebuie activ să implice societatea civilă, inclusiv în procesul de implementare a Planului Preliminar al fondului. În această privinţă Alianţa Anticorupţie a pregătit un set de recomandări la proiectul acestui plan care au fost remise Grupului de Lucru, precum şi un şir de proiecte care eventual vor fi finanţate din fondurile acestui plan în vederea complimentării acţiunilor guvernului. Alianţa Anticorupţie a fost creată în ianuarie 2006 de un grup de organizaţii neguvernamentale cu scopul de a consolida eforturile societăţii civile în vederea diminuării fenomenului corupţiei în societatea moldovenească. Actualmente Alianţa întruneşte 16 organizaţii neguvernamentale din diferite domenii, nouă dintre care constituie Consiliul Alianţei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.