Persoanele învinuite în cadrul cauzei penale ,,deputații transfugi” au fost scoase de sub urmărire penală, dosarul fiind clasat după trei ani de investigație. Motivul – lipsa de probe. Urmărirea penală continuă în partea acuzațiilor înaintate pentru comiterea infracțiunilor de îmbogățire ilicită împotriva a 13 ex-deputați, transmite IPN.
Urmărirea penală a fost pornită la 28 octombrie 2019 de către procurorul general interimar, Dumitru Robu, în baza bănuielii de săvârșire a infracțiunii de coruperea activă. Ulterior, la prezenta cauză penală au fost conexate alte 14 cauze pornite de către Procuratura Anticorupție privind pretinsele acțiuni ilicite ale 14 ex-deputați ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.
Potrivit unui denunțător, deputații au transmis și au primit sume cuprinse între 200 000 de euro și 300 000 de euro, în perioada noiembrie - decembrie 2015, pentru ca să părăsească Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Parlament și în calitatea lor de deputați să voteze proiectele de lege înaintate de Partidul Democrat. Învinuiții au pledat nevinovat.
Proba principală în acuzare au fost declarațiile ex-deputatei Elena Bondarenco (decedată în iulie 2022), făcute publice încă în anul 2016, care nu au fost posibil de confirmat prin alte probe.