Premierul Dorin Recean a îndemnat tinerii să fie activi și să participe la referendumul pentru integrarea în UE, din 20 octombrie. În opinia sa, tinerii au un fel de datorie să se implice, deoarece libertatea, de fapt, începe de la puterea de a decide. „De aici începe rolul nostru de a participa în deciziile importante și a-i implica și pe ceilalți”, a declarat Dorin Recean, la Moldova Youth Forum 2024, transmite IPN.
„Politicul determină politicile, politicile determină realitatea. Trebuie de conștientizat că viitorul nostru depinde tot de noi”, a declarat Dorin Recean.
Seful executivului spune că este sarcina tuturor tinerilor, și nu doar, să transforme oportunitatea de aderare la UE în realitate. E nevoie de explicat ce înseamnă Uniunea Europeană tuturor celor cu care tinerii comunică și interacționează. Dorin Recean i-a îndemnat pe tineri să se implice, să fie economic activi, social activi, indiferent de activitatea desfășurată.
Tinerii s-au interesat dacă Moldova are suficienți specialiști pentru negocierile cu UE și dacă autoritățile vor avea curajul de a nu accepta anumite condiții care nu vor fi în avantajul statului și al cetățenilor. La care, premierul Dorin Recean, a spus că o parte din specialiști sunt, dar e nevoie de mai mulți, alți specialiști se formează, inclusiv în UE. La fel, există expertiză din partea țărilor membre a UE și experților internaționali. El a adăugat că negocierile nu înseamnă că Moldova sau UE își impune agenda. Părțile ajung la un acord în ajustarea și implementarea legislației, obiectivul fiind construirea UE acasă.
De asemenea, tinerii s-au interesat ce se va întâmpla dacă referendumul din 20 octombrie eșuează. Premierul le-a răspuns că nu poate exista altă opțiune decât să se muncească 24 de ore din 24 pentru a aduce Europa acasă.
De asemenea, premierul a fost întrebat despre rolul tinerilor în combaterea dezinformării și promovarea unei imagini realistice a Moldovei în UE. Dorin Recean le-a sugerat ca, atunci când văd o știre irealistă să verifice sursele. La fel, este important să se informeze constant din surse credibile de informație. Dorin Recean a remarcat că dezinformarea devine tot mai subtilă. În aceste condiții, gândirea critică devine arma de luptă împotriva acesteia.
Tinerii din toată țara s-au reunit astăzi la Bălți în cadrul celui mai mare forum din Republica Moldova – Moldova Youth Forum 2024 pentru a discuta, învăța și colabora pentru un viitor mai bun. Evenimentul, cu genericul: „Împuternicirea tinerilor pentru o implicare mai activă și o guvernare eficientă”, este organizat de către Institutul Republican Internațional - IRI Moldova, care menționează că este vorba despre un angajament continuu pentru împuternicirea tinerilor din Republica Moldova. Evenimentul oferă tinerilor platformă pentru a crea conexiuni și a influența politici naționale, contribuind astfel la viitorul prosper a societății.
Moldova Youth Forum 2024 este susținut de USAID, Konrad-Adenauer-Stiftung, Uniunea Europeană și Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Oficiul de legătură NATO, Guvernul Republicii Moldova, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Fundația Hanns Seidel și alți parteneri. Evenimentul se va desfășura și duminică, începând cu ora 10.00, în incinta Teatrului „Vasile Alecsandri” din Bălți.