Dorin Recean: Chem toată lumea la vot, turul doi pentru alegerea consiliilor locale nu va fi

Premierul Dorin Recean a încurajat persoanele de toate vârstele să voteze. La ieșirea din secția de votare, după ce și-a exercitat dreptul la vot, acesta a remarcat că este foarte important astăzi oamenii să voteze deoarece, pe lângă primari, astăzi se mai aleg și consilieri, iar pentru consiliile locale turul doi nu va fi, transmite IPN.

Dorin Recean a declarat că a votat pentru viitorul european al Republicii Moldova, pentru a avea localități cu adevărat europene. „Viitorul european al Republicii Moldova îl construim în fiecare zi, astăzi o facem prin a oferi votul nostru pentru primarii și consilierii europeni”.

După acest scrutin, premierul a spus că își dorește o accelerare a construcției Europei acasă, în localități, prin implementarea proiectelor europene. În opinia sa, viitorul primar trebuie să facă mai puțină politică și să dezvolte orașul.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exercitat dreptul la vot în cadrul alegerilor locale generale. „Am votat pentru o capitală europeană, pentru un primar și consilieri care să ne reprezinte”, a menționat șeful legislativului la ieșirea din secția electorală.

De asemenea, președintele Parlamentului i-a îndemnat pe cetățeni să participe la scrutin. „Îndemnul meu pentru toată lumea este să ieșim la vot, să votăm primarii, votăm consilierii, pentru că orice primar are nevoie de o echipă de consilieri care să-l ajute, să promoveze împreună proiectele, programele în binele cetățenilor”, a adăugat șeful legislativului.

Secțiile de vot sunt deschise până la ora 21.00.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE