Calea spre UE e cea pe care au ales-o cetățenii și e rezultatul muncii depuse, susține premierul Dorin Recean în contextul recomandării Comisiei Europene către statele membre ale UE să deschidă negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, transmite IPN.
„O recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană, de a consolida instituțiile statului, de a moderniza satele și orașele și de a ne adapta standardele și valorile comunitare”, a adăugat premierul.
Recomandarea Comisiei Europene vine la un an și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE, timp în care au fost consolidate aspirațiile europene, prin Adunarea „Moldova Europeană” și formarea de legături mai puternice cu familia de state europene prin Summitul Comunității Politice Europene, a remarcat Dorin Recean.
„Vom continua să muncim cu o intensitate și mai mare până vom deveni membri deplini ai Uniunii Europene. Este și principalul punct de referință pentru discuția șefilor de state și guverne la Consiliul European din decembrie, când va fi luată decizia finală privind deschiderea negocierilor”, a mai spus premierul.
Comisia Europeană a recomandat pe 8 noiembrie deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de președinta CE, Ursula von der Leyen, care a prezentat Raportul de extindere al Uniunii Europene. Decizia finală privind începerea negocierilor cu Moldova va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie.