Dorin Cimil: Toți cetățenii din diasporă care au venit să voteze au putut să o facă

Toți cetățenii din diasporă care au venit să voteze la cele 150 de secții de votare deschise în străinătate au putut să o facă, iar măsurile adoptate la cele mai solicitate secții de votare au permis scurtarea cozilor și micșorarea timpului de așteptare, în comparație cu scrutinul prezidențial din noiembrie 2020. Peste hotare și-au exercitat dreptul la vot peste 212 mii de alegători. Declarația a fost făcută de președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, în  cadrul unui briefing de presă, transmite IPN.

Cele mai active secții de votare au fost la Paris, Londra, Bologna, Parma, Northampton, Verona, Berlin și Padova.

Per general, conform datelor preliminare, prezența la vot în cadrul alegerilor din 11 iulie a fost de 1 477 mii de alegători, ceea ce reprezintă 48,41% din numărul total de alegători incluși pe listele electorale. Profilul alegătorilor: 7,36 % – au vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani, 23,70 % – 26-40 de ani, 24,70 % – 41-55 ani, 33,16 % – 56-70 de ani și 11,07 % reprezintă electoratul cu vârstă de peste 71 de ani.

Până la această oră, au fost procesate 99,86 la sută din procesele verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare. CEC așteaptă trei procese verbale de la secțiile de votare din Frankfurt pe Main din Germania, Denver și Sacramento din SUA.

Potrivit informațiilor preliminare, rezultatele obținute de concurenții electorali sunt următoarele:

Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” – 1,28%,
Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic” – 0,77%,
Blocul electoral „Renato Usatîi” – 4,1 %,
Partidul Politic „Șor” – 5,75%,
Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate – 52,72%,
Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – 27,24%,
Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa - Надежда” – 0,19%,
Partidul Democrat din Moldova – 1,81%,
Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr” – 2,33%,
Partidul Politic „Partidul Unității Naționale” – 0,45%,
Partidul Politic „Democraţia Acasă” – 1,45%,
Partidul Politic „NOI” – 0,1%,
Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei” – 0,43%,
Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor – 0,49%,
Partidul Politic Partidul Verde Ecologist – 0,08%,
Partidul Politic „Partidul Legii şi Dreptăţii” – 0,1%,
Partidul Politic „Puterea Oamenilor” – 0,11%,
Partidul Regiunilor din Moldova – 0,09%,
Partidul „Patrioții Moldovei” – 0,06%,
Partidul Politic „Partidul Schimbării” – 0,17%,
Partidul Politic Noua Opțiune Istorică – 0,01%,
Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii - 0,1%,
Veaceslav Valico (candidat independent) – 0,17%.

În conformitate cu prevederile Codului Electoral, pragul minim de reprezentare constituie: pentru un partid sau o altă organizație social-politică – 5%, pentru un bloc electoral – 7%, pentru un candidat independent – 2%.

Potrivit lui Dorin Cimil, până astăzi la 15.00, birourile electorale ale secțiilor de votare transmit documentele și materialele electorale consiliilor electorale de circumscripție. Ulterior, acestea au la dispoziție 48 de ore pentru a le transmite CEC. După care CEC, până pe 20 iulie, va depune setul de acte necesare la Curtea Constituțională care va decide validarea sau invalidarea alegerilor, în termen de 5 zile de la primirea actelor de la CEC, până pe 25 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.