Dorin Chirtoacă s-a lansat oficial în campanie: Un primar tânăr, o capitală europeană

„Un primar tânăr, o echipă liberală – aşa am început acum patru ani, aşa vom câştiga, aşa vom învinge şi în continuare”. Cu aceste cuvinte s-a lansat în campanie candidatul Partidului Liberal la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 15 mai, în Piaţa Marii Adunări Naţionale în prezenţa susţinătorilor PL din sectoarele Chişinăului şi din suburbiile capitalei, transmite Info-Prim Neo. Dorin Chirtoacă a promis alegătorilor că în următorul mandat va continua proiectele care sunt deja în derulare: Lacul „Valea Morilor”, Staţia de epurare, „Prima Casă” etc. Vor fi instalate 50 de locuri de joacă pentru copii, pe lângă cele 100 care au fost deja instalate. Familiile social-vulnerabile vor beneficia în continuare de compensaţii pentru căldură. „Suntem pe calea cea dreaptă. Totul este în mâna locuitorilor Chişinăului. Am învins în cadrul alegerilor parlamentare. Anul acesta trebuie să fim mai mulţi de 200 de mii pentru ca victoria noastră să fie asigurată. Aşa să ne ajute Dumnezeu”, a s-a adresat mulţimii Dorin Chirtoacă. De asemenea, Dorin Chirtoacă a menţionat că va fi modernizată infrastructura care va duce la înnoirea transportului public, vor fi asamblate troleibuze la Chişinău, vor fi dezvoltate suburbiile, vor fi derulate proiecte pentru o capitală europeană. Candidatul PL a fost susţinut şi de fostul ministrul al culturii, Ion Ungureanu, care a propus să fie sancţionaţi cu un milion de lei cei din Alianţă care pornesc „sfada”. Dorin Chirtoacă este înregistrat în buletinul de vot numărul 13. Dorin Chirtoacă a devenit primar în 2007, la 28 de ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.