Dorin Chirtoacă: hoţie la drumul mare
„Este hoţie la drumul mare”, astfel a apreciat primarul capitalei Dorin Chirtoacă vinderea unui teren, pe care e amplasată baia publică de pe strada Sarmisegetuza, de către Agenţia Proprietăţi Publice. Edilul a declarat că primăria a atacat în instanţă agenţia pe motiv că terenul este proprietate municipală, transmite Info-Prim Neo.
Dorin Chirtoacă a declarat la şedinţa operativă de la Primărie că încă în anul 2002, prin decizia Consiliului municipal, imobilul a fost inclus în Registrul Bunurilor Imobile al municipiului, iar în 2007 guvernarea comunistă a inclus acest imobil în lista obiectivelor care urmau să fie supuse privatizării.
Primarul susţine că municipalitatea s-a adresat de mai multe ori cu cerinţa ca terenul să fie scos din lista de privatizări. În 2010 a fost aprobată o altă decizie prin care terenul a fost inclus în proprietatea municipală. În 2011 municipalitatea s-a adresat la Ministerul Economiei pentru a fi scos din lista de privatizare, ca urmare a scrisorii, structura guvernamentală a privatizat imobilul.
„E şantier, e o clădire, dar important e ce este sub – e teren”, a declarat primarul. Edilul susţine că terenul a fost vândut cu 2,5 milioane de lei şi acuma proprietarul cere 75 de ari teren aferent.
Potrivit primarului, în realitate, un teren în regiunea respectivă ajunge să coste în jur de un milion de euro.