Dorin Chirtoacă a fost cel de-al 13-lea alegător la secţia de votare

Dorin Chirtoacă, candidatul la funcţia de primar din partea Partidului Liberal (PL), a votat, la ora 8.00, la secţia de votare 1/79 din municipiul Chişinău, fiind al 13-lea la număr la procesul de vot. El susţine că nu este superstiţios şi nu îşi face griji pentru ca a votat cel de-al 13-lea. Chirtoacă a declarat, după ce şi-a exprimat opţiunea, că a votat pentru “o schimbare spre bine cu ajutorul unei administraţii corecte şi competente, care să servească interesul cetăţenilor şi să respecte legea, pentru ca valorile democraţiei şi libertatea în toate domeniile să se poată afirma în Republica Moldova”. Dorin Chirtoacă crede că va avea loc şi turul doi, pentru că, spune el, “probabilitatea ca unul din candidaţi să întrunească peste 50% din sufragii e redusă, îndeosebi atunci când lista lor e atât de mare.” Candidatul susţine că turul repetat e un exerciţiu normal şi democratic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE