Donald Tusk: Republica Moldova este un exemplu de ambiţii proeuropene

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, apreciază pozitiv alegerea stabilă şi consistentă proeuropeană a Republicii Moldova. „În regiune, Republica Moldova este un exemplu de alegeri şi ambiţii proeuropene”, a subliniat Donald Tusk la briefingul de presă susţinut după întrevederea cu premierul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, la Bruxelles, transmite IPN.

Chiril Gaburici s-a întâlnit cu Donald Tusk în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în capitala europeană. Premierul a spus că are onoarea să conducă un guvern pro-european şi că există un angajament puternic al autorităţilor moldoveneşti de a accelera reformele, astfel încât procesul de integrare europeană să ofere beneficii reale cetăţenilor ţării.

Şeful executivului de la Chişinău s-a referit şi la priorităţile guvernării – reforma în justiţie, combaterea corupţiei, asigurarea unui sistem bancar transparent, creşterea economică durabilă. Chiril Gaburici a precizat că monitorizarea din partea UE va fi la fel de importantă ca şi asistenţa oferită Moldovei pentru realizarea reformelor.

Premierul se află la Bruxelles în zilele de 26 şi 27 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.