Doina Gherman: Statutul de țară candidată la aderare înseamnă pace, securitate, democrație

Statutul de țară candidată la aderare înseamnă ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova și fonduri suplimentare pentru modernizarea și democratizarea țării. O spune președintele comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, Doina Gherman. În același timp, potrivit experților, obținerea statutului de țară candidată la aderare reprezintă o simbioză între eforturile guvernării de la Chișinău și factorii geopolitici, notează IPN.

Războiul din Ucraina și criza de securitate din regiune au accelerat parcursul nostru european, spune fostul vicepremier pentru Reintegrare, Vlad Kulminski. Potrivit ex-vicepremierului, nici eforturile guvernării nu sunt de neglijat. Nicio altă configurație politică de la Chișinău nu ar fi obținut atât de mult credit de încredere din partea comunității europene, spune Kulminski.

„Albania a depus cerere pentru a deveni țară candidată la aderare în anul 2009, statutul de țară candidată le-a fost acordat peste 5 ani. Negocierile de aderare au început în 2018. Faptul că Republica Moldova a depus cerere și peste câteva luni obține acest statut este datorat circumstanțelor geopolitice. Decizia de a depune cerere este o mișcare foarte abilă a guvernării. Guvernările vin și pleacă, dar unele lucruri rămân, așa cum a rămas regimul fără vize, așa va rămâne acest statut de candidat la aderare. Nicio altă guvernare a Republicii Moldova nu ar fi obținut acest statut în circumstanțele actuale. Dacă am fi avut un Guvern al lui Chicu, Dodon, Plahotniuc, Republica Moldova nu ar fi obținut acest statut, deși acum circumstanțele sunt propice acestui eveniment”, a spus ex-vicepremierul Vlad Kulminski, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

În același timp, reprezentanții PAS spun că apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană înseamnă oportunități sporite de dezvoltare și modernizare. Proiectele de infrastructură și cele energetice vor reprezenta prioritatea guvernării.

„Suntem mai aproape de Uniunea Europeană decât am fost vreodată. Dincolo de mesajul politic de susținere, statutul de țară candidată pentru Republica Moldova face parcursul european ireversibil, asta înseamnă mai multă democrație, mai multă pace, securitate. Sunt oportunități clare pentru cetățeni și aici e vorba de accesul la fonduri europene pentru a continua reformele demarate, lupta cu corupția, reforma justiției. De asemenea, vor fi modernizate domeniile cheie, infrastructura, energetica. Vor fi modernizate școli, grădinițe, spitale. Accesul la fondurile europene este cel mai important avantaj de care vom beneficia”, a spus deputatul PAS, Doina Gherman.

Statutul de țară candidată la aderare, oferă Republicii Moldova și un grad sporit de protecție, în contextul crizei de securitate din regiune. Țara își crește gradul de reziliență, în eventualitatea unui atac militar din partea Federației Ruse, spune comentatorul politic, Anatol Țăranu.

„Pe de o parte, avem o guvernare proeuropeană, care are deschidere în exterior și a creat o imagine benefică Republicii Moldova în Uniunea Europeană, pe de altă parte, avem circumstanțe geopolitice. UE trebuie să demonstreze că Putin trebuie oprit. Un atac al Federației Ruse asupra Republicii Moldova, stat candidat la aderare, înseamnă să ataci o țară care este în relații mult mai apropiate cu UE și este un afront adus Uniunii Europene. Să nu uităm că majoritatea țărilor europene sunt membre NATO și asta, la fel, contează. Ar putea însemna și un risc. Rusia ar putea ataca Republica Moldova ca să oprească acest parcurs, dar noi nu suntem atât de importanți ca Ucraina”, a spus Anatol Țăranu.

Republica Moldova a depus cerere de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie, după ce Ucraina și Georgia au depus cereri similare. Ieri, președintele Consiliului European, Charles Miches, a anunțat că Republica Moldova și Ucraina au obținut statut de țări candidate la aderare, iar Georgiei i-a fost recunoscută perspectiva de aderare la UE. „Am căzut de acord. Consiliul European tocmai a decis să acorde statut de candidat Ucrainei si Republicii Moldova. Un moment istoric. Viitorul nostru este împreună”, a scris președintele Consiliului European, Charles Michel pe pagina sa de Twitter imediat după decizia statelor membre.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.