Integrarea europeană este proiectul de care vor beneficia generațiile viitoare, iar partidele politice din Republica Moldova trebuie să-și unească forțele și să valorifice această șansă istorică. O spune vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, care face apel la toate partidele proeuropene din Republica Moldova să susțină referendumul privind aderarea țării la UE. De cealaltă parte, președintele PSDE, Ion Sula, spune că cetățenii au ales opțiunea aderării la UE la ultimele trei scrutine electorale, atunci când au votat partide proeuropene, notează IPN.
Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, spune că Republica Moldova are o șansă istorică de a se integra cu pași rapizi în Uniunea Europeană, iar votul „pro” la referendumul din toamnă va confirma dorința oamenilor de a fi parte a comunității europene. Doina Gherman spune că dezideratul cetățenilor de aderare la UE se va regăsi în Constituția Republicii Moldova.
„Niciodată nu am spus că PAS este unicul partid care poate reprezenta parcursul european al țării. E ok ca partidelor politice să nu le placă PAS, este ok ca partidele să ne critice și chiar le încurajăm să vină cu o critică constructivă. Dar nu este bine ca să fie puse toate într-o oală, PAS, referendumul, integrarea europeană, pentru că asta este împotriva cetățenilor Republicii Moldova. Apelul nostru este să ne unim în jurul acestui proiect de țară, pentru că nu este proiectul Doinei Gherman, al PAS-ului sau al Parlamentului, este proiectul generațiilor viitoare. Acum avem această șansă istorică, la fel ca atunci când am semnat cererea de aderare la UE. Este o fereastră de oportunitate, pe care noi, ca politicieni responsabili, suntem obligați s-o valorificăm”, a spus Doina Gherman în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
De cealaltă parte, liderul PSDE, Ion Sula, spune că guvernarea PAS deși insistă pe ideea aderării la UE, pactizează la nivel local cu socialiștii lui Igor Dodon.
„Ca un partid politic proeuropean, noi vom merge la cetățeni și-i vom convinge că trebuie să susținem acest referendum, doar că există riscuri. La ultimele trei scrutine electorale, cetățenii au votat în proporție de 60% partide proeuropene. Iar la nivel local s-au creat coaliții care nu sunt proeuropene, pentru că partidul de guvernare a preferat să aibă coaliții la nivel raional cu socialiștii, cei care sunt proruși, pro-Moscova, pro-Putin și foarte departe de integrarea la UE. Cum le explicăm cetățenilor acest lucru? În raionul X oamenii au votat în proporție de peste 60% partide europene, dar guvernarea locală este reprezentată de socialiști, pe care tot PAS îi critică pentru faptul că umblă la Moscova”, a spus președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula.
Referendumul republican privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Potrivit guvernării PAS, ambele exerciții electorale ar putea avea loc în luna octombrie.