Doi trec mai departe. Alexandru Machidon și Andrei Mațco rămân în afara competiției pentru șefia PCCOCS

Ion Neguriță și Victor Furtuna continuă competiția pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Cei doi candidați au obținut cel mai mare punctaj la proba interviului și sunt propuși Consiliului Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Comisia specială de preselecție a candidaților precizează că toți cei patru pretendenți au întrunit condițiile de eligibilitate în cadrul etapei de preselecție. Consiliului Superior al Procurorilor îi sunt propuși primii doi care au obținut cel mai mare punctaj la interviu.

Ion Neguriță a acumulat 139,7 puncte, iar Victor Furtuna – 134,5 puncte. În afara competiției rămân Alexandru Machidon (121,4 puncte) și Andrei Mațco (76,4 puncte).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.