Doi medici de la „Sfânta Treime” vor fi concediaţi din cauza incidentului din 16 iunie

Şeful Spitalului „Sfânta Treime” a fost sancţionat disciplinar, iar doi medici urmează a fi eliberaţi din funcţie din cauza situaţiei în care 10 pacienţi şi-au pierdut temporar vederea ca urmare a complicaţiilor survenite după intervenţiile chirurgicale la ochi efectuate în data de 16 iunie. Informaţia a fost comunicată de Mihai Moldovanu, şeful Direcţiei Sănătate, transmite IPN.

O comisie a Direcţiei Sănătate, care a activat timp de 10 zile, a constatat lacune în organizarea şi monitorizarea dezinfecţiei chimice a echipamentului: nu s-au respectat toate etapele de prelucrare a instrumentarului folosit pentru intervenţii şi a fost implicat personal necalificat pentru efectuarea acestor proceduri.

Mihai Moldovanu a informat că a emis un ordin de sancţionare disciplinară, mustrare, pentru şeful instituţiei spitaliceşti. În acelaşi timp, şeful blocului operator şi medicul epidemiolog vor fi eliberaţi din funcţie. „Am avertizat conducătorul să aplice sancţiuni în raport cu alţi angajaţi implicaţi în acest caz”, a declarat Mihai Moldovanu.

Şeful Direcţiei Sănătate a subliniat că este pentru prima dată când apar astfel de probleme. Acum a mai rămas un singur pacient în secţie, ceilalţi au fost externaţi după ce li s-a îmbunătăţit starea de sănătate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.