Doi deputați pleacă din Grupul parlamentar Pro Moldova. Reacția lui Andrian Candu

Deputatul Sergiu Sîrbu anunță că se retrage din Grupul parlamentar Pro Moldova, însă va continua colaborarea „în calitatea sa de deputat neafiliat”, transmite IPN.

„Nu întotdeauna în viață merge exact conform planului stabilit, iar uneori, pentru a merge înainte, suntem puși în situația de a face un pas înapoi. Cel mai important este ca scopul final să fie cel stabilit și, chiar dacă pe mai multe căi, sunt sigur că va fi atins”, menționează deputatul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, motivele care stau la baza deciziei sale sunt atât de ordin personal, cât și de ordin profesional, dar asta, spune parlamentarul, acum mai puțin contează.

Sergiu Sîrbu a fost membru al Partidului Comuniștilor, pe care l-a părăsit la sfârșitul anului 2012. În iulie 2013 a aderat la Partidul Democrat, formațiune din care a plecat în februarie 2020. Atunci  a anunțat că se alătură Grupului parlamentar Pro Moldova, condus de Andrian Candu.

Actualizare /18:17/ La scurt timp, și deputatul Grigore Repeșciuc a anunțat că părăsește Grupul parlamentar Pro Moldova și că în continuare va activa în calitate de deputat neafiliat. „Tot ce am făcut, ce avem în gând să facem împreună cu susținătorii mei și în binele alegătorilor, rămâne în vigoare”, susține deputatul.

Actualizare /18:17/ După anunțul celor doi deputați, liderul Pro Moldova, Andrian Candu, a venit cu o reacție, menționând că partidul este unul tânăr, de opoziție și al oamenilor liberi. „Liberi să vină în echipă, asumându-și riscuri și critici, dar și liberi să se retragă atunci când nu mai sunt Pro Moldova. În procesul de edificare a formațiunii s-ar putea să mai pierdem colegi, însă cu siguranță vom lega noi prietenii și membri loiali ideilor pe care le promovăm. Am luat act de decizia colegilor, sperăm că se vor regăsi în noua formulă așa cum și-au dorit. Poziția noastră rămâne cea dintotdeauna – Dodon trebuie să plece”, menționează Candu într-o declarație.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.