Doi bărbaţi au murit aseară în accidente de circulaţie
Doi bărbaţi au murit luni seara, 2 august, în accidente de circulaţie. Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo unul dintre bărbaţi, în vârstă de 74 de ani, conducea o bicicletă pe traseul Chişinău-Ungheni. La kilometrul 111 a luat-o brusc la stânga, fără a se asigura, şi a fost lovit mortal de un Volkswagen Tranzit, care se deplasa regulamentar.
La o curbă în pantă pe traseul Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti, în apropierea satului Ciucur-Minjir, a derapat de pe carosabil şi s-a inversat un microbuz Ford-Tranzit, condus de un tânăr de 30 de ani. Impactul cu solul a fost fatal pentru şofer. Primele investigaţii arată că microbuzul se deplasa cu exces de viteză.
Cinci persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie provocat de şoferul unui microbuz de rută din capitală. Accidentul s-a petrecut la ora 11.00 în preajma dispeceratului de pe strada Mioriţa,10.
Microbuzul, care circula pe ruta 110, a intrat violent în spatele unui troleibuz de pe ruta 3, care oprise la dispecerat. Cinci pasageri din microbuz au fost răniţi, suferind fracturi, plăgi tăiate, luxaţii şi şoc traumatic.
Luni şi în noaptea spre marţi, în Republica Moldova au fost înregistrate 14 accidente de circulaţie cu 2 persoane decedate şi 18 traumatizate, precum şi 19 accidente fără victime. Au fost depistaţi 7 şoferi la volan în stare de ebrietate, 73 fără centură de siguranţă şi 71 care au încălcat regimul de circulaţie.