Doi ani de regim fără vize cu UE: Circa 9 milioane de traversări ale frontierei de stat

Circa 9 milioane de traversări s-au înregistrat la frontiera de stat în cei doi ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. 2,7 milioane dintre acestea au fost efectuate în baza paşapoartelor biometrice. Totodată, în ultimul an au fost efectuate cu 13% mai multe traversări decât în anul precedent, arată datele prezentate de Poliţia de Frontieră, transmite IPN.

Fluxul persoanelor care au traversat frontiera moldo-română în baza paşapoartelor biometrice s-a majorat cu circa 103% în perioada aprilie 2015-aprilie 2016, comparativ perioada aprilie 2014-aprilie 2015. „De asemenea, ca persoane distincte, frontiera de stat au traversat 577 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova dintre care s-au întors 497 de mii de persoane, ceea ce constituie 86% din totalul persoanelor care au ieşit din ţară”, a declarat specialista principală al Direcţiei controlul frontierei, Irina Roibu.

Specialista a menţionat că persoanele de gen masculin au traversat de mai multe ori frontiera de stat decât cele de sex feminin. Totodată, cele mai multe traversări ale frontierei de stat sunt înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de 26-35 de ani, urmate de cele în vârstă de peste 46 de ani. Pe locul trei în top sunt traversările în rândul persoanelor de 18-25 de ani.

Datele Poliţiei de Frontieră arată că cel mai solicitat punct de trecere a fost Leuşeni-Albiţa pe unde s-au înregistrat peste trei milioane de traversări, urmat de punctul de trecere Sculeni cu peste două milioane de traversări.

Potrivit datelor oficiale ale Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, din momentul liberalizării regimului de vize cu UE, nu a fost permisă intrarea în statele membre ale UE la circa 3400 de cetăţeni moldoveni, ceea ce constituie aproximativ 0,6% din numărul total al persoanelor care au mers în statele membre ale UE fără necesitatea deţinerii vizei. Motivul principal îl constituie neconfirmarea scopului de călătorie, insuficienţa mijloacelor financiare şi depăşirea termenului legal de şedere în statele membre.

Astăzi, 28 aprilie, Republica Moldova marchează doi ani de când are regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. De anularea vizelor pentru călătoriile de scurtă durată în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele non-membre, dar care fac parte din spaţiul Schengen, beneficiază cetăţenii moldoveni, posesori ai paşaportului biometric.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.