Doar o procuratură şi un procuror nepolitizat ar putea aduce lumină asupra evenimentelor din 7 aprilie 2009. De această părere sunt mai multe persoane care au participat la protestele din acea perioadă sau au avut rude printre protestatari. În cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, aceştia au spus că 7 aprilie 2009 este o pată neagră pentru Republica Moldova transmite IPN.
Managing directorul Compania Interakt Media, Tudor Darie, a declarat că ziua de 7 aprilie are valenţe diferite. Pe de o parte, este o zi a libertăţii, pentru că comuniştii au plecat de la putere, însă a fost şi o zi a ruşinii, deoarece tinerii care au ieşit să lupte pentru un ideal au fost torturaţi de poliţişti, în noaptea din 7 spre 8 aprilie.
Tudor Darie a menţionat că adevărul despre 7 aprilie nu se va afla niciodată până la capăt, deoarece, nici atunci, în 2009, Procuratura nu a dorit să arate adevărul, probele au fost distruse, iar după ani de zile, acestea nu mai pot fi restabilite. Şi nici acum Procuratura nu doreşte să dezvăluie adevărul. Tudor Darie a menţionat că de nenumărate ori, din 2011, s-a adresat către ex-procurorul general, Valeriu Zubco, cu propunerea de a furniza anumite informaţii referitoare la dosarul „7 aprilie 2009”, însă nu a fost auzit. Tudor Darie a spus că informaţiile pe care le deţine se referă la blocarea internetului de către Preşedinţie în acele zile de aprilie. „Aceasta dovedeşte o lipsă de voinţă şi din partea actualei guvernări”, a spus Tudor Darie.
În context, Tudor Darie a menţionat că tinerii care au ieşit la proteste şi-au dorit o mai multă democraţie, o justiţie şi procurtură independentă, ceea ce nu s-a întâmplat. „Procurorul nu trebuie să mai fie numit pe criterii politice. Trebuie să fie gândit un mecanism ca procurorul să vină fin interiroul procurorilor”, a subliniat fostul consilier al prim-ministrului în exerciţiu, Vlad Filat.
Prezent la emisiune, deputatul PLDM, Ion Butmalai, a spus că judecătorii care au judecat tinerii protestatari în comisariatele de poliţie, lucrează şi astăzi. El a afirmat că organele de drept trebuie să fie depolitizate, iar în fruntea acestora ă fie numite persoane în bază de concurs public, profesionişti care doresc să-şi facă meseria.
Natalia Moloşag, avocat care a apărat mai mulţi tineri în aprilie 2009, a spus că există şi astăzi dosare care se prăfuiesc pe rafturile procuraturii, deoarece organele competente nu şi-au dat osteneala să adune dovezile care ar demonstra vina poliţiştilor care au maltratat tinerii.
Pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au ieşit la proteste în PMAN pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie, care au fost câştigate de către PCRM. Protestele au degenerat în violenţe, sute de participanţi fiind arestaţi, maltrataţi şi judecaţi în comisariatele de poliţie.