Distribuţia publicaţiilor periodice, între interes comercial şi necesitatea statului

Întreprinderea Poşta Moldovei susţine că suportă pierderi la prestarea serviciului de distribuţie a publicaţiilor periodice către abonaţi. În acelaşi timp, redacţiile publicaţiilor declară că taxele impuse de Poşta Moldovei sunt sufocate. Despre interesul comercial şi necesitatea statului în ceea ce ţine de distribuţia publicaţiilor periodice s-a vorbit în cadrul unui  atelier la primul Forum al mass-media, organizat de către Consiliul de Presă, transmite IPN.

Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente şi secretarul Consiliului de Presă, a subliniat că Poşta Moldovei deţine o poziţie dominantă în distribuirea presei periodice şi trebuie găsite soluţii pentru a uşura povara editorilor de presă periodică.

Directorul adjunct al Poştei Moldovei, Sergiu Batiuşca, prezent la atelier, a spus că acum întreprinderea suportă pierderi la distribuirea ediţiilor periodice şi se cer acţiuni concrete pentru, cel puţin, a acoperi cheltuielile întreprinderii.

Directorul ziarului regional „Cuvântul” din Rezina, Tudor Iaşcenco, a întrebat dacă are nevoie statul de mass-media, dacă are nevoie ca ziarele să ajungă la cititor, să fie cât mai multă mass-media şi cât mai puternică. „API din 2006 tot încearcă să rezolve problema dată, am discutat cu Poşta Moldovei, am discutat contractele, am convenit să facem o concepţie, iar o parte din cheltuieli pe care le suportă Poşta Moldovei să fie achitate din buget. Există aşa o strategie în mai multe ţări. Am convenit aceasta şi a ajuns la conducerea Poştei Moldovei, care a anulat totul. Distribuţia ziarelor şi a revistelor nu are cum să fie avantajoasă deoarece într-un sat se duc 3 ziare, în altul 10”, a spus jurnalistul.

Editorii de publicaţii periodice sunt gata să participe la elaborarea unei strategii de dezvoltare a Poştei Moldovei ca aceasta să distribuie în continuare ediţiile periodice. Aceştia declară că majorarea preţurilor la ziare va duce la închiderea redacţiilor, iar aceasta va afect şi gradul de educaţie a populaţiei.

Participanţii la atelier au constatat că trebuie să i se propună Guvernului un program social de promovare a lecturii, dar şi instituirea unui program de subvenţionare indirectă a distribuţiei presei scrise, să fie modificată Legea poştei, pentru a schimba genurile de activitate de bază a Poştei Moldovei.

Forumul este organizat în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Asociaţia Presei Electronice (APEL) şi Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova (CTJM). Desfăşurarea Forumului este finanţată de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova şi co-finanţată de Consiliul Europei şi Fundaţia Est-Europeană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.