DISCURSUL PUBLIC rostit de dna Angela MERKEL, Cancelar Federal al Republicii Federale Germania,

traducere neoficială

 

DISCURSUL PUBLIC

rostit de dna Angela MERKEL, Cancelar Federal al Republicii Federale Germania,

(Palatul Republicii, 22 august, 2012)

                                                           
Stimate domnule Prim-ministru,

Stimate domnule Preşedinte al Parlamentului,

Excelenţe,

Stimate doamne şi domni prezenţi în sală, dar şi cei de afară, care ne pot urmări doar în faţa ecranului.

Pentru mine este o mare bucurie să fiu oaspetele Dumneavoastră, aici la Chişinău. Ţin să vă mulţumesc pentru ospitalitatea minunată a Dumneavoastră.

Doresc să-mi exprim mai întîi de toate solidaritatea faţă de cei, care în prezent suferă de efectele secetei deosebit de grave. Este o provocare pentru întreaga ţară. Această secetă reclamă solidaritatea întregii Republici Moldova, dar şi în străinătate. Eu sper şi vă doresc să depăşiţi cât mai curând această situaţie dificilă, precum şi celelalte dificultăţi.

Doamnelor şi domnilor, a fost propria mea dorinţă să întreprind o vizită în ţara Dumneavoastră – şi aceasta din mai multe motive. Ca europeni, sîntem vecini. Acest fapt constituie unul din motivele pentru care avem interes major faţă de dezvoltarea pozitivă a Republicii Moldova. Nu numai din punct de vedere geografic, dar aşa cum a menţionat şi domnul Prim-ministru, şi din punct de vedere istoric suntem foarte apropiaţi. Mai mult de un secol, până la cel de al Doilea Război Mondial, în această regiune au trăit germani şi au lucrat acest pământ fertil. Până astăzi urmaşii acestora se simt legaţi de Moldova. Vă mulţumesc că continuaţi studierea acestei perioade istorice.

Ţările noastre cunosc şi experienţa amară a războiului, separării şi a dezbinării. Moldova a avut de suferit, în special, în anii sumbri ai dictaturii Germaniei naţional – socialiste, care a adus un dezastru teribil în întreaga Europă. Dar, şi după cel de al Doilea Război Mondial, speranţa, că suferinţele vor lua sfîrşit, a fost în zădar. Au început noi represalii. Deportările în Siberia se aflau pe ordinea de zi.

Chiar dacă toate acestea au trecut demult, ele nu trebuie date uitării. Numai cel care este conştient de propria sa istorie, poate trage învăţămintele corespunzătoare. Aici trebuie să înţelegem şi să recunoaştem că alte state nu pot decide arbitrar destinul unor state terţe, după bunul lor plac. De asemenea, nu trebuie să lăsăm singure ţările acestei regiuni, care încă nu şi-au putut soluţiona problemele, şi să acceptăm sfere de influenţă. Decizia suverană privind calea Republicii Moldova este exclusiv în mâinile cetăţenilor acestei ţări.

Doamnelor şi domnilor, în aceste zile va fi marcată aniversarea a 21-a a Independenţei Republicii Moldova. Relaţiile diplomatice cu Germania exista deja de 20 de ani. În anul 1992, Republica Federală Germania a fost primul stat al Uniunii Europene, care a deschis o Ambasada la Chişinău. Clădirea acesteia se situează direct în apropierea Ministerului Afacerilor Externe, de altfel m-am convins personal de acest fapt.

În aceşti 20 de ani, relaţiile bune şi prietenoase între ţările noastre s-au dezvoltat şi diversificat în diverse domenii. Drept exemplu, aş vrea să menţionez că Germania este pentru Republica Moldova unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali. Mai mult decît atît, întreprinderile germane, care sunt prezente în Moldova, contribuie substanţial la modernizarea industriei, agriculturii şi infrastructurii prin introducerea celor mai bune practici şi know-how. Ele au reuşit să investească enorm aici şi să creeze numeroase locuri de muncă. Vreau să vă mulţumesc, domnule Prim-ministru, că astăzi am avut ocazia să discutăm în acest sens şi cu unii întreprinzători.

Aceasta demonstrează faptul că colaborarea noastră se dezvoltă într-o proiecţie pragmatică şi pe termen lung. Mai mult decît atît, întreprinderile germane sunt deosebit de interesate de a-şi extinde angajamentul lor în Moldova. Tocmai din acest motiv n-am venit astăzi doar cu o delegaţie politică, dar şi cu una economică.

Relaţiile noastre bilaterale sunt consolidate şi printr-o colaborare eficientă în domeniul dezvoltării. Acest angajament dorim să-l extindem în continuare – de exemplu, sub forma consultanţei acordate Guvernului, dezvoltării autorităţilor locale sau modernizării şcolilor şi grădiniţelor. Toate aceste teme reprezintă un capitol al colaborării noastre.

O altă prioritate o constituie sprijinirea reformelor în domeniul economic. Aici ne concentrăm, în mod prioritar, asupra promovării întreprinderilor mici şi mijlocii, care, din experienţa germană, constituie coloana vertebrală a economiei şi contribuie, în special în spaţiul rural, la faptul ca puterea economică a unei ţări să nu fie concentrată doar în cîteva centre, dar să cunoască o acoperire naţională cât mai echilibrată.

Dorim şi pe viitor să contribuim cu expertiza noastră la îmbunătăţirea aprovizionării cu apă. Acest proiect probabil capătă o relevanţă deosebită pe fundalul secetei grave, care afectează ţara dumneavoastră.

Pe de altă parte, apreciem interesul enorm manifestat de dumneavoastră pentru Germania. Este remarcabil faptul că circa 13.000 de elevi din Moldova învaţă limba germană. Consider că acest lucru este o temelie solidă pentru relaţiilor noastre de perspectivă.

Doamnelor şi domnilor, cetăţenii Republicii Moldova pot fi mândri de drumul parcurs de ţara dumneavoastră în ultimii ani. Participaţi energic la modernizarea ţării dumneavoastră, iar noi vă sprijinim în acest sens.

Republica Moldova a luat o decizie. Ea a optat pentru reforme în direcţia democraţiei, statului de drept şi a economiei de piaţă. Astfel, temelia unui stat, care să servească interesele cetăţenilor, este pregătită. Democraţia şi statul de drept necesită mereu o căutare transparentă a celui mai bun drum, respectând adversarul politic.

Aşa cum în economie, competiţia funcţională este motorul creşterii şi locurilor de muncă, astfel este şi competiţia politică a ideilor – organizată prin alegeri – determinantă pentru bunăstarea ţării. Căci despre bunăstare este vorba într-un stat viabil şi funcţional.

Noi, europenii putem fi mândri de Europa, care este un spaţiu al libertăţii. Democraţia, drepturile omului, statul de drept, libertatea de opinie şi a presei sunt aici ferm ancorate. În orânduirea noastră liberă, succesul economic şi responsabilitatea socială constituie o unitate. În Germania noi o numim economie socială de piaţă.

Noi suntem convinşi de faptul că creativitatea cetăţenilor poate fi dezvoltată numai în cazul în care aceştia ştiu că se merită să depună eforturi şi cînd aceştia pot fi siguri că statul de drept, ceea ce cetăţenii au realizat, de asemenea îi protejează şi nu le creează incertitudine.

Dumneavoastră în Moldova cunoaşteţi mai bine decît mine cum să faceţi faţă, aici pe loc, provocărilor specifice. Acest lucru este valabil pentru consolidarea instituţiilor de drept, pentru continuarea reformelor economice, dar şi pentru o luptă mai viguroasă împotriva corupţiei şi în domeniul justiţiei.

Dezvoltarea avantajoasă a ţării Dumneavoastră este deosebit de importantă pentru mine.  Deoarece anume ea este baza unei vecinătăţi bune şi profitabile pentru ambele părţi. Din acest considerent, aş vrea să vă încurajez să urmaţi energic în continuare calea aleasă de apropiere de Uniunea Europeană. Evident, aici se impune şi necesitatea continuării reformelor iniţiate. Domnul Prim-ministru însuşi a punctat că acest lucru nu este întotdeauna uşor. Dar în cele din urmă, acestea se vor dovedi a fi o investiţie în viitor.

Germania vă susţine pe această cale. Uniunea Europeană oferă expertiza şi sprijinul necesar în procesul de transformări. Iar cadrul pentru acest lucru este Parteneriatul Estic. Niciun stat nu a ştiut în trecut să valorifice cadrul respectiv mai bine decît Republica Moldova. Este un succes al Guvernului, dar în acelaşi timp şi al cetăţenilor Republicii Moldova, care  sprijină acest parcurs.

În orice caz, eforturile vor fi compensate – independent de celelalte state participante în cadrul Parteneriatului Estic. Deoarece fiecare ţară este evaluată separat. În cazul în care criteriile relevante sunt îndeplinite, şi Uniunea Europeană, la rîndul său, va efectua paşii de apropiere conveniţi. Vă asigurăm că noi în Germania percepem nu doar entuziasmul vostru de reformă, dar vom continua să fim alături şi să vă oferim consultanţa necesară – prin intermediul Societăţii germane pentru Cooperare Internaţională, al numeroaselor programe de dezvoltare, al Grupului consultativ german, care consiliază Guvernul dumneavoastră pe probleme macroeconomice, inclusiv prin intermediul Fundaţiei Germane pentru cooperare juridică Internaţională şi al fundaţiilor politice.

Noi vom majora în acest an asistenţa noastră bilaterală de la 4,5 la 15 milioane de euro – ceea ce reprezintă o majorare de trei ori. Aceasta este intenţia noastră, să avem o
stabilizare şi consolidare a cooperării noastre politice şi economice. De asemenea, noi contribuim şi la fondurile europene acordate RM. Uniunea Europeană se angajează pentru anul viitor să acorde Republicii Moldova o asistenţă în valoare totală de 122 de milioane de euro. Acest angajament nu este un scop în sine, dar este expresia consolidării şi susţinerii forţelor proprii, a forţelor cetăţenilor Republicii Moldova, de a obţine un succes.

Iată de ce atragem atenţia, desigur, şi la relaţiile comerciale dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Este încurajator şi salutabil faptul că ambele părţi negociază un Acord de Asociere. Acordul va oferi Republicii Moldova posibilitatea de a participa la piaţa unică europeană cu beneficiile sale. Aceasta va depăşi în mod cert preferinţele comerciale cu Uniunea Europeană, acordate în prezent Republicii Moldova. Acordul va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investiţiile din Uniunea Europeană. Deci, cu siguranţă, aceasta va da un nou impuls creşterii economice şi a prosperităţii.

Parteneriatul estic vizează nu doar promovarea economiei şi comerţului, care este un aspect important. O coabitare bună depinde în ultimă instanţă şi de contactele personale bune între oamenii din ţările noastre. Prin urmare, importantă este politica de vize. Ştiu: depunerea cererilor pentru obţinerea unei vize este obositoare, aceasta implică mult timp şi costuri. În necesitatea unei vize sunt reflectate barierele reale din Europa. Iată de ce, este în interesul tuturor să creăm condiţii pentru a putea reduce împreună astfel de bariere. Uniunea Europeană şi Republica Moldova cu noul Acord de facilitare a vizelor au înlesnit deja în mod evident procedurile de aplicare pentru obţinerea unei vize. Am fost unanim în încheierea unui plan de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Astfel, am găsit un compromis bun între securitate şi libertatea de mişcare. El indică parcursul de liberalizare a regimului de vize prin îndeplinirea şi respectarea unor cerinţe concrete. Pentru noi toţi, finalitatea rezidă în obţinerea unui regim fără vize. Mă bucur că Republica Moldova este pe un drum foarte, foarte bun.

Doamnelor şi domnilor, sfârşitul conflictului între Est şi Vest, a oferit şi Republicii Moldova posibilitatea de obţine independenţă şi de a-şi crea singură viitorul. Dar violenţa şi separarea au pus ţara la o grea încercare. Astăzi, după 20 de ani de la acest conflict amar şi grav, a sosit timpul să identificăm soluţii. Nu există nici un motiv valabil ca să aşteptăm condiţii mai bune. Nu există nici un motiv plauzibil pentru a rămâne în acest conflict. Din status quo-ul conflictului îngheţat beneficiază doar foarte, foarte puţini oameni. Pentru marea majoritate a populaţiei, din contra, această divizare a ţării este dureroasă. Ea paralizează dezvoltarea economică şi socială.

Dumneavoastră, cetăţenii din Chişinău, aţi dat mereu de înţeles că nu vă mai puteţi resemna cu o astfel de situaţie. Deci, vreau astăzi să vă asigur: Germania sprijină moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului în eforturile lor de a îmbunătăţi situaţia. Noi sprijinim integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova, în cadrul frontierelor recunoscute pe plan internaţional, cu un statut special pentru Transnistria.

Sunt convinsă că problema transnistreană poate fi soluţionată. Iar scala trebuie să fie bunăstarea poporului. O soluţie poate fi viabilă atunci cînd ea oferă, în mod egal, tuturor moldovenilor şansa să se simtă acasă în ţara lor şi să participe la dezvoltarea economică şi socială a acesteia. În opinia mea, pentru un stat funcţional este necesară o îmbinare echilibrată  între un guvern central eficient şi libertatea locală. Este clar că acest lucru necesită voinţă şi capacitatea de a face compromisuri. Acest lucru necesită de asemenea credinţă şi încredere într-un viitor luminos comun. Identificarea şi stabilirea soluţiilor adecvate este în mâinile liderilor de aici.

Dacă se va reuşi înlăturarea barierelor artificiale dintre cele două maluri ale Nistrului, de aceasta vor beneficia toţi cetăţenii Republicii Moldova. Deoarece libertatea în mişcare facilitează viaţa cotidiană. Aceasta facilitează aspiraţiile comune  pentru o creştere economică şi prosperitate. Nu în ultimul rînd, o Moldovă unită este atractivă şi pentru investitorii străini.

Există deja unele realizări: reluarea oficială a negocierilor în aşa-numitul format 5+2, dar şi un lucru mai tangibil cum ar fi reluarea transporturilor de mărfuri şi călători pe calea ferată. Guvernul federal a susţinut enorm acest fapt nu doar prin iniţiativa Meseberg din 2010.

Identificarea unei soluţii viabile pentru problema transnistreană şi apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană sunt procese care nu sunt contradictorii. Dimpotrivă - acestea sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Uniunea Europeană a oferit, prin urmare, o finanţare semnificativă pentru implementarea proiectelor pe ambele maluri ale Nistrului, menite să contribuie la depăşirea separării de facto. Germania este, de asemenea, dispusă, în cooperare strînsă cu Guvernul Republicii Moldova, să susţină implementarea eficientă a proiectelor bilaterale şi în Transnistria. Oferta de a participa la crearea unei zone de liber schimb aprofundat este valabilă pentru întregul teritoriu al Republicii Moldova. La fel, şi Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize vizează toţi cetăţenii Republicii Moldova. Cu cît mai multe succese vor fi obţinute în politica de reforme de la Chişinău şi în procesul de apropiere de Europa, cu atît mai atractivă va deveni perspectiva unei reunificări şi pentru cetăţenii de la Tiraspol.

Doamnelor şi domnilor, permiteţi-mi să închei prin a sublinia încă o dată: ţara Dumneavoastră şi oamenii săi au reuşit în ultimii ani să obţină rezultate remarcabile. Dezvoltarea economică este semnificativă la fel ca şi progresul obţinut în direcţia edificării unui stat liber, democratic şi integru teritorial. Pe aceste succese se făureşte un viitor.

Am venit în Republica Moldova, deoarece am ferma convingere că avem o cooperare
fructuoasă în diverse domenii şi va fi fructificată şi mai mult. Desigur, în faţa Dumneavoastră, dar şi a noastră, sunt încă multe drumuri dificile, pe care urmează să le parcurgem şi asupra cărora încă muncim. Dar suntem încurajaţi să menţinem calea aleasă.

Aş vrea să vă confirm: Uniunea Europeană şi Republica Federală Germania doresc, în limita posibilităţilor, să vă însoţească pe drumul ales de Dumneavoastră. În acest sens, îi salut pe toţi cei care ne ascultă astăzi aici, şi urez relaţiilor noastre bilaterale să se dezvolte în continuare în aceeaşi manieră prietenoasă şi cordială, având în vedere că ne călăuzesc aceleaşi valori, trăim sub acelaşi cer şi lucrăm asupra aceluiaşi orizont.

Vă mulţumesc!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.