Directorul Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie, temporar suspendat din funcţie, Igor Căldare, îl cheamă pe directorul CCCEC, Viorel Chetraru, la o rundă de box în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Invitaţia este pentru astăzi, 6 iulie, ora 18.00. Totodată, Igor Căldare îi invită pe ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, avocatul Janeta Hanganu şi vicepremierul Valeriu Lazăr la dezbateri televizate, transmite Info-Prim Neo. „Pentru ca pe viitor niciun demnitar să nu-şi permită să intimideze persoane fizice şi juridice sau să pornească dosare la comandă şi să nu aibă un comportament de brigadă, îl invit pe Viorel Chetraru la o rundă de box, fără mânuşi, cu pumnii goi, până la knockout”, a declarat Igor Căldare marţi, 6 iulie, la o conferinţă de presă. „Timp de câteva luni, am spus că dosarul meu este la comandă, n-am dat niciun nume, dar acum am să numesc”, a spus Igor Căldare. Potrivit directorului suspendat al Institutului Naţional de Standardizare, prima echipă de escroci care au pornit o schemă de fraudare pe segmentul contoarelor de apă sunt metrologii sub acoperirea reprezentanţilor PLDM, Alexandru Tănase şi Janeta Hanganu. Iar a doua echipă, care a procurat utilajului, este sub umbrela lui Valeriu Lazăr, ministrul economiei. Igor Căldare îi îndeamnă pe liderii acestor două partide, PLDM şi PDM, să le permită celor trei numiţi să participe la dezbateri publice televizate pentru a face lumină în acest caz. De asemenea, Igor Căldare îi cere prim-ministrului Vlad Filat, preşedintelui PLDM, să-i se ofere posibilitatea să dizolve Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei şi pentru acest serviciu nu vrea să fie remunerat. Solicitată de Info-Prim Neo, ofiţerul de presă al CCCEC, Angela Starinschi, a declarat că acuzaţiile lui Igor Căldare şi invitaţia la box este o provocare şi că Viorel Chetraru nu va da curs acestei manipulări a opiniei publice. „Viorel Chetraru nu are nicio posibilitate să admită vre-o imixtiune în organe de urmărire penală sau să dispună la intentarea unui dosar penal, fiindcă nu are statutul procesual corespunzător, doar procurorul dispune începerea urmăririi penale”, a mai spus Angela Starinschi. Pe numele lui Igor Căldare au fost deschise două dosare penale, care ulterior au fost comasate. El este învinuit de anchetatori de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi acordarea ilegală a premiilor în valoare de circa 70 de mii de lei. Dosarul a fost trimis instanţei acum 5 luni, dar a fost întors CCCEC pentru completarea urmăririi penale.
Directorul suspendat al Institutului Naţional de Standardizare îl cheamă la o rundă de box pe şeful Centrului anticorupţie
-
igor caldare.mp3
- 0