Dionis Cenușa: La alegerile locale, geopolitica va fi pulverizată în tot felul de proiecte

Geopolitica va fi prezentă și la alegerile locale sub o formă de pulverizare în tot felul de proiecte cu tentă economică și socială. Opinia aparține politologului Dionis Cenușa și a fost exprimată la dezbaterile publice cu tema „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, organizate de IPN și Radio Moldova.

„Geopolitica va fi prezentă în alegerile locale, dar nu prin natura care o vedem în alegerile parlamentare sau prezidențiale, pentru că populația nu este interesată a asculta demersuri geopolitice, când are probleme cotidiene care trebuie soluționate urgent”, a spus Dionis Cenușa.

Politologul a menționat că pulverizarea geopoliticii în proiecte social-economice se vede cel mai bine la PSRM și în oportunitățile pe care socialiștii le creează în raport cu Rusia. „PSRM are aceleași preocupări față de problematica migranților moldoveni, relațiile comerciale, grija față de agenții economici din teritoriu, sunt subiecte care le permit să transforme un mesaj geopolitic în ceva concret”, a spus Dionis Cenușa.

În context, politologul a menționat că, spre deosebire de colegii de coaliție, PSRM este un partid mai dinamic, iar acest lucru consolidează relația lor cu votanții. „PSRM urmează politica pașilor mici, iar extinderea numărului de votanți a fost un obiectiv major. Blocul ACUM mai degrabă se ocupă de politica mare. Din motive care țin de resursele umane, politica mică nu este accesibilă blocului ACUM”, a spus politologul.

Potrivit lui Dionis Cenușă, există două tendințe evidente în politica moldovenească. „Pe stânga vedem o consolidare a socialiștilor și extinderea lor spre centru, iar pe dreapta vedem frământări și fragmentări tot mai multe”, a spus Denis Cenușă. Politologul a mai menționat că există persoane care vor să se distanțeze de blocul ACUM și încearcă să consolideze alte elemente de pe partea dreaptă a eșichierului politic, cum ar fi partidele unioniste. „Mă refer la cazul lui Octavian Țîcu, care demonstrează că, atunci când blocul ACUM nu conștientizează oportunitățile apărute, sunt alții care încearcă să valorifice potențialul”, a spus Dionis Cenușa.

În opinia lui Dionis Cenușa, cu cât mai puțin există populism în discursul politicienilor, cu atât mai mult crește interesul oamenilor pentru politică, dar și cultura lor politică. „Trebuie să avem o critică constructivă, trebuie să aducem în discuție zonele de risc în politicile publice, astfel ca cetățenii să prindă gust pentru politică”. Potrivit politologului, cultura politică se reflectă în legitimitatea instituțiilor din perspectiva cetățeanului.

Dezbaterile publice „Trăsăturile caracteristice ale alegerilor din 20 octombrie 2019”, sunt ediția a 117-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.