Campioana Dinamo-MAI Chișinău a câștigat Supercupa Moldovei la volei masculin după ce a învins-o pe deținătoarea Cupei, Astra Chișinău, cu 3-2, transmite IPN.
Dinamo-MAI s-a impus în primele două seturi, dar apoi a cedat în următoarele două. Învingătoarea s-a decis în setul decisiv, echipa antrenată de Valentin Pereu reușind să câștige cu 15-13.
La evenimentul, dedicat aniversării a 25-a de la fondarea Federației Naționale de volei a asistat și președintele Confederației Europene de Volei, sârbul Aleksandar Boricic.
„Vizităm toate statele europene pentru a vorbi despre proiectele noastre privind programele școlare. Vrem să creăm noi generații de sportivi. Una din primele țări pe care le vizităm este Moldova. Ne vom implica alături de CNOS și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării pentru a efectua seminare internaționale pentru profesori și antrenori. Vrem să ajutăm Federația Moldovenescă de Volei și cu invetar sportiv”, a declarat la conferința de presă președintele CEV, Aleksandar Boricic.