Începând cu 14 septembrie, echipele mobile de informare a populației privind importanța și beneficiile vaccinării vor merge în raioanele Leova, Drochia, Sângerei, UTA Găgăuzia, Glodeni și Taraclia. În total, aceste echipe vor ajunge în 24 de localități ale Republicii Moldova, pe parcursul a patru luni, transmite IPN cu referire la un comunicat al Ministerului Sănătății.
Primele șase raioane cu cea mai joasă rată de vaccinare, în care au ajuns echipele mobile de specialiști în sănătate publică și comunicare, prin intermediul „Autocarului Sănătății”, au fost: Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cahul, Briceni, Cantemir, Fălești și Nisporeni.
Medicii de la echipele mobile au mers în fiecare centru de sănătate, de la casă la casă, și au discutat cu oamenii despre siguranța și eficacitatea vaccinurilor prezente astăzi în Republica Moldova, au dezmințit miturile și au răspuns la toate întrebările legate de seruri și de imunizare.
Campania de informare a populației a fost lansată la 4 august și este realizată în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”.
În prezent în Republica Moldova s-au vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă peste 722 de mii de persoane.