Diaspora sărbătorește. „Gogoașa”, cel mai apreciat moment la Festivalul din Brescia

Comunitatea moldovenilor din Italia a marcat Ziua Internațională a Limbii Materne, printr-un festival organizat la Brescia. Evenimentul a reunit copii și părinți, membri ai comunității moldovenești din diferite țări, precum și membri ai comunității ucrainene, transmite IPN.

Potrivit organizatorilor, unul dintre cele mai apreciate momente a fost „Gogoașa”, un spectacol care a îmbinat ludicul cu tradiția, oferind publicului o incursiune în poveștile copilăriei. Aceasta a fost prima interpretare a poveștii în cadrul Programului Diaspora Engagement Hub, ediția 2024.

Elevii școlii „Spiridon Vangheli” din Brescia, împreună cu părinții și invitații, au dansat împreună o horă tradițională, simbol al unității și al legăturii cu rădăcinile culturale. Atmosfera a fost completată de recitaluri muzicale, care au încântat publicul cu melodii tradiționale.

Organizatorii evenimentului au evidențiat importanța păstrării limbii și culturii române în diaspora, demonstrând că, indiferent de distanță, tradițiile rămân o punte de legătură între generații. Festivalul „Limba Maternă” din Brescia a fost coordonat de Lilia Bicec, președinta Asociației Moldbrixia.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.