Moldovenii din diasporă, care au acumulat pe parcursul anilor în afara țării o experiență bogată în diferite domenii, ar fi potriviți să facă parte din consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat din Republica Moldova, în calitate de membri independenți. Sugestia a fost făcută la un club de presă la care s-a discutat despre reforma companiilor de stat și importanța consiliilor de administrație în asigurarea unei bune guvernanțe a acestora. Participanții au menționat că moldovenii din diasporă, chiar dacă nu neapărat au experiență în guvernanța corporativă în Moldova, sunt familiarizați cu modul în care astfel de întreprinderi sunt gestionate. De asemenea, aceste persoane ar putea servi ca punți de legătură între întreprinderile de stat din Moldova și mediul de afaceri din străinătate, transmite IPN.
Potrivit lui Uwe Konst, expert internațional în afaceri și guvernanță, este crucial ca persoanele din diasporă care ar aplica pentru o astfel de funcție să vină în special din țări cu economie dezvoltată și companii performante. Identificarea candidaților poate fi realizată prin intermediul diferitor asociații din diasporă, la evenimente de afaceri desfășurate peste hotare și în cadrul Zilelor diasporei la Chișinău. Este imperios necesar ca fiecare membru independent al consiliilor de administrație ale companiilor de stat să aibă acces la informații actualizate despre întreprindere și despre modificările în legislația națională, pentru a deveni cât mai repede eficienți în activitatea desfășurată. Expertul subliniază că aceste persoane trebuie să se simtă sprijinite pe întreaga durată a mandatului. O solicitare este să fie selectate persoane integre, familiarizate cu standardele de bună practică în guvernanța corporativă, să aibă experiență de activitate în întreprinderi guvernate conform standardelor internaționale.
Ofițera de programe la Fundația Soros Moldova, Ina Crețu, a spus că atragerea unor membri independenți în consiliile de administrație va rezulta în profesionalizarea acestora, în sporirea transparenței și imparțialității în activitatea consiliilor, atragerea unei expertize valoroase și eficientizarea în consecință a activității acestor consilii de administrație. „Noi, împreună cu Expert-Grup și în comun cu echipa Agenției Proprietății Publice, ne propunem să facilităm atragerea diasporei ca membri independenți în consiliile de administrație ale companiilor de stat”, a spus Ina Crețu.
Natalia Vrabie, șefă de direcție la Agenția Proprietății Publice, a menționat că statul este pregătit să atragă membri independenți în consiliile de administrație ale companiilor de stat. Agenția Proprietății Publice este la etapa de implementare a Strategiei cu privire la administrarea proprietății de stat în domeniul întreprinderilor de stat și a societăților pe acțiuni cu capital majoritar de stat. Ca o parte a strategiei respective este și instituirea unei guvernări corporative în cadrul entităților cu cotă de stat, aprobarea codurilor de guvernanță corporativă și implicarea în administrarea societăților și întreprinderilor cu cotă de stat a membrilor independenți în consiliile de administrație și în consiliile societăților pe acțiuni. Natalia Vrabie a spus că problema constă în cunoașterea insuficientă a legislației moldovenești de către potențialii candidați. Este necesară școlarizarea acestora, transmiterea cunoștințelor specifice administrării în Republica Moldova.
Clubul de presă a fost organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Fundației Soros Moldova.