Analiză IPN: „… depăşirea situaţiei de criză cât mai repede corespunde intereselor politice ale majorităţii, dacă nu chiar a tuturor actorilor politici, implicaţi în această criză. Şi din contra, perpetuarea crizei slăbeşte poziţiile şi interesele politice ale tuturor”.
Pe moment, există suficiente semne că actuala criză politică din Republica Moldova este aproape de deznodământul său. Semnele încă nu arată foarte clar dacă acesta va avea forma unei noi majorităţi parlamentare sau a alegerilor parlamentare anticipate, dar însuşi faptul apropierii sfârşitului crizei este destul de evident.
Indicii semnificative ale începutului sfârşitului
În calitate de indicii vizibile pot fi interpretate, în primul rând, solicitarea preşedintelui Nicolae Timofti, adresată fracţiunilor parlamentare, de a identifica un candidat comun la funcţia de prim-ministru până la 5 aprilie, urmată de votul solidar al fracţiunilor din fosta AIE pentru deputatul Partidului Liberal Victor Popa la funcţia de judecător la Curtea Constituţională (CC). Un asemenea vot, în asemenea situaţie şi în asemenea relaţii dintre fostele componente ale AIE nu a putut să apară întâmplător şi nu se poate produce fără o consultare şi condiţionare reciprocă prealabilă. Iar aceste consultări şi negocieri nu s-au limitat la o singură funcţie, fie şi a unui judecător la CC. Mărul discordiei este acum o singură funcţie – cea de prim-ministru, mai bine zis cea de prim-ministru ocupată de actualul premier în exerciţiu, Vlad Filat. Putem trage concluzia că PLDM, PDM şi PL au ajuns deja la anumite înţelegeri în acest sens sau sunt pe cale să ajungă în viitorul cel mai apropiat, dacă ţinem cont şi de solicitarea preşedintelui. În caz contrar, PLDM, nu ar fi oferit cele mai multe voturi pentru Victor Popa, după ce, anterior, s-a arătat destul de sceptic faţă de această candidatură a liberalilor. Suntem în drept să ne aşteptăm că liberalii au promis pldm-iştilor ceva în schimb, iar pe aceştia ştim că îi interesează pe moment un singur lucru – funcţia de premier. Respectiv: suntem în drept să credem că balanţa crizei înclină mai mult spre formarea unei noi majorităţi parlamentare şi a unui nou Guvern.
A doua variantă a „începutului sfârşitului”
Dar: în aceeaşi zi de vineri, 29 martie, în care s-a produs votul semnificativ, premierul în exerciţiu a efectuat încă o vizită cu tentă electorală pronunţată, de data aceasta în raionul Străşeni, pentru o zi întreagă. Desigur că ea a fost anunţată ca fiind o vizită de lucru, la care premierul are tot dreptul, dar în situaţia actuală lucrurile trebuie privite şi prim prisma unei eventuale campanii electorale. Fie că această vizită a fost programată din timp şi nu a putut amânată sau anulată, fie că înţelegerile la care ne refeream mai sus nu au existat, fie că nu sunt foarte bătute în cuie. Şi atunci, rămâne foarte valabilă şi varianta alegerilor anticipate pentru deznodământul crizei.
Dar, fie într-o variantă, fie în alta, lucrurile se vor limpezi destul de repede. Aceasta pentru că depăşirea situaţiei de criză cât mai repede corespunde intereselor politice ale majorităţii, dacă nu chiar a tuturor actorilor politici, implicaţi în această criză. Şi din contra, perpetuarea crizei slăbeşte poziţiile şi interesele politice ale tuturor.
Şi puterea, şi opoziţia interesate
Afirmaţia este valabilă pe dimensiunea guvernare (fosta) – opoziţie parlamentară. În această stare de suspans şi interimat general, niciuna din componentele fostei AIE nu poate exercita actul guvernării în volum deplin, nu poate beneficia în mod deplin de rezultatele, politice, dar şi de alt gen, aflării la putere, iar timpul mandatului trece. Cu cât mai târziu se vor limpezi lucrurile în sensul constituirii noii guvernări, cu atât mai puţine şanse pentru beneficiile politice, dar şi de alt gen, în volum deplin. Inclusiv în sensul beneficiilor pe care le poate aduce puterea în viitoarele alegeri parlamentare ordinare din anul 2014, în confruntarea cu actualii asociaţi, dar şi puternica opoziţie comunistă. Opoziţia comunistă nu are interes, politic, dar şi de alt gen, să aştepte până la alegerile ordinare din 2014, odată ce partidele din fosta AIE, prin certurile interne, îi ridică perfect mingea la fileu, acum , cu un an jumătate mai devreme. PCRM nu mai vrea să aştepte şi pentru că timpul s-ar putea să erodeze potenţialul platformei sale de protest în masă împotriva guvernării AIE, numită Congresul Civic, aşa cum s-a mai erodat din 2011 încoace. Pe moment, nu se cunoaşte la ce fază de activism va fi acest Congres la sfârşitul lui 2014.
Aliaţi-adversari politici cu interese comune
Pe dimensiunea relaţiilor PLDM – PDM – PL interesul pentru soluţionarea crizei în termeni restrânşi este la fel de mare, deşi în proporţii diferite pentru fiecare partid.
Prin poziţia sa neclintită de a-l propune pe Filat prim-ministru, PLDM se arată hotărât să clarifice situaţia fie într-un mod, fie în altul, dar cât mai repede. Liberal-democraţii se arată în măsură egală pregătiţi pentru ambele variante, votul pentru Victor Popa şi vizita la Străşeni constituie doar exemple suficient de convingătoare în acest sens, oferite într-o singură zi. Cu precizarea că o campanie electorală, fie şi neanunţată, dar îndelungată, îi va eroda forţele, politice, dar şi deal gen, foarte mult. Nu în zadar, PLDM a insistat săptămâna trecută, în plină perioadă de criză, pe aprobarea în Parlament a iniţiativei sale legislative prin care cumpărarea alegătorilor trece în categoria infracţiunilor pedepsite penal, inclusiv cu ani de puşcărie. Se vede că printre politicieni se cunoaşte mai bine, cine „păcătuieşte” mai mult cu astfel de acte de „cumpărare-vânzare”, sperându-se că aceştia vor numeri în situaţie mai delicată în viitoarele alegeri, inclusiv în cele mai apropiate.
PDM are nevoie de clarificarea situaţiei cât mai repede pentru că nu poate benefica în mod adecvat de actul guvernării, nici măcar în proporţia în care are această posibilitate asociatul-oponent PLDM, liderul căruia, Vlad Filat, are acces la resursele politico-administrative, aşa cum spuneam anterior, „până la sfârşitul lumii”, în interior, dar şi în exterior. Mai mult, cu trecerea timpului, democraţii devin tot mai vulnerabili, pentru că se pot lipsi şi de (mai) puţinele resurse de care dispun. În acest sens, PLDM deţine „sabia lui Damocle” deasupra speakerului Marian Lupu, pentru că de el depinde dacă şi când va vota iniţiativa de demitere înaintată de PCRM. La mod sigur, va vota doar în cazul în care se va merge pe alegerile anticipate şi acesta va fi prima acţiune din cadrul alegerilor respective.
Încă la 5 martie, zi în care a fost debarcat Guvernul Filat, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că va cere demisia preşedintelui Nicolae Timofti, dacă îl va suspecta de tergiversare intenţionată în procesul de depăşire a crizei politice. Şefului statului îi aparţine iniţiativa de a propune sau nu, şi când anume, candidatura primului ministru. Doar prin această acţiune a sa poate fi iniţiată fie constituirea noului Guvern, fie dizolvarea Legislativului, cu alegeri parlamentare iminente. Ca şi în cazul PCRM, PL crede că se află acum pe valul preferinţelor, propriului electorat, cel puţin, pe fundalul campaniei „mâinilor curate”, promovate în raport cu ambii foşti parteneri de coaliţie sau mai mult cu unul dintre ei. Dar şi acest potenţial are capacitatea să se erodeze în van, dacă nu este pus în aplicare în cadrul unei veritabile şi apropiate campanii electorale. Aşa s-a mai întâmplat cu un autor de scenariu electoral, bazat pe ideea „mâinilor curate”, mai zisă şi lupta cu corupţia.
Şeful statului între ameninţări şi ultimatumuri
Preşedintele Nicolae Timofti, pe lângă faptul că deţine cea mai importantă iniţiativă de urgentare a soluţiilor pentru depăşirea crizei, are şi interese importate, politice şi de alt gen, să o facă. Despre unul dintre ele s-a pomenit mai sus. Poziţia sa personală, dar şi grija pentru statutul instituţiei pe care o conduce, nu îi permite să lase loc pentru provocări sub motivul sau pretextul tergiversării soluţiilor. Dacă este să credem declaraţiilor sale hotărâte privind opţiunea pro europeană, personală şi a ţării, el este pur şi simplu, obligat să facă totul ca Republica Moldova să depăşească foarte repede această stare de incertitudine şi instabilitate politică. Doar un Guvern nou, instalat în funcţie foarte şi foarte repede, fie în urma reformatării AIE, fie a alegerilor anticipate, va fi în stare să recupereze măcar ceva din ceea ce se poate recupera ca ţara să prindă ultimul vagon spre summit-ul din noiembrie de la Vilnius şi, în general, să rămână în cărţile Uniunii Europene, cu perspectivă, fie şi îndepărtată, de aderare. Este de presupus că, atunci când a numit data apropiată de 5 aprilie, pe care unii actori politici au interpretat-o drept ultimatum, şeful statului a ţinut cont de înţelegerile privind reluarea relaţiilor coaliţionale de către cele trei formaţiuni, dacă astfel de înţelegeri există, fie de lipsa acestor înţelegeri sau lipsa perspectivei de a le atinge. De aceea îşi asumă o parte din riscul şi responsabilitatea urgentării soluţiilor pentru atingerea intereselor mai mari.
„Coada de peşte” ca simbol naţional
De fapt, nici nu este vorba de prea mari urgentări. Dacă luăm în calcul 30 de zile deja trecute, care se vor împlini pe 5 aprilie, plus eventuale 45 de zile până la posibilitatea dizolvării Parlamentului, dacă prim-ministrul nu va putea fi identificat, plus 60 şi ceva de zile de campanie electorală, iarăşi, în cazul alegerilor anticipate, ajungem la 5 luni pline pierdute în sensul adevărat al cuvântului. Conform acestui scenariu, puţin ce mai rămâne pentru pregătirea către Vilnius şi dăm în altă campanie electorală, cu toate consecinţele şi responsabilităţile respective. „Coada de peşte”, cu care s-au soldat până acum eforturile partidelor – foste componente ale AIE de a guverna ţara, riscă să se transforme într-un simbol naţional pentru multă vreme înapoi şi înainte.
Valeriu Vasilică, IPN
