Dezbinarea PSRM se aprofundează. Experții IPN

În cadrul emisiunii „Acces direct”, din 23 august 2018, de la postul de televiziune NTV Moldova, deputatul și Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea, a declarat că introducerea vectorului european în Constituția Republicii Moldova este o manipulare și o acțiune electorală: „Nu poți să faci din asta o normă constituțională obligatorie. Noi, la timpul potrivit, vom merge la Comisia de la Veneția și la alte instituții pentru a lupta ca să nu apară această prevedere absolut rușinoasă în Constituția noastră”. Este o declarație stranie și absolut nepotrivită, de aceea, anume ea poate fi apreciată drept o manipulare pre-electorală.

În primul rând, ideea respectivă încă nu are suficient suport parlamentar, lucru confirmat chiar recent de președintele forului legislativ, Andrian Candu: „Majoritatea parlamentară încă nu are voturile pentru modificarea Constituției, de aceea, trebuie să discutăm. Sper foarte mult că vom reuși să găsim acel compromis cu partidele parlamentare de opoziție pro-europene, PLDM și PL, ca în sesiunea următoare să reușim modificările în Constituție la acest capitol”. Domnul Batrâncea știe foarte bine că introducerea în Constituție a clauzei privind integrarea europeană a Republicii Moldova este condiționată de rămășițele parlamentare ale PLDM și PL prin necesitatea amendării Articolului 13, astfel încât să fie scris că limba oficială e Româna. Este adevărat că problema lingvistică e cea mai mare provocare pentru PSRM și pentru domnul Batrîncea, personal. Dar domnia sa știe la fel de bine că, cel puțin până la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, nu există nici un pericol real pentru limba moldovenească. Doar numărul total al deputaților fracțiunilor PLDM și PL este mai mic decât cel al traseiștilor comuniști, care au aderat mai înainte și mai recent la Partidul Democrat din Moldova (PDM), iar ex-comuniștii sunt moldoveniști inveterați.

În al doilea rând, de ce crede deputatul Batrîncea că introducerea în Constituție a clauzei integrării europene ar fi absolut rușinoasă? Are motive serioase să creadă așa! Vorba e că liderii PSRM, deopotrivă cel informal și cel formal – Igor Dodon și Zinaida Greceanâi, au depus cândva jurământul solemn, să servească interesul național al Republicii Moldova, susținând că: „Deziderat incontestabil al majorităţii concetăţenilor noştri, integrarea ţării în Uniunea Europeană reprezintă PRIORITATEA IREVERSIBILĂ şi FIREASCĂ a politicii interne şi externe a Guvernului Republicii Moldova. Obiectivul primordial al Guvernului este de a continua transpunerea în viaţă a principiilor acquis-ului comunitar...” Asta s-a întâmplat la 6 iunie 2009, atunci când Zinaida Greceanâi și Igor Dodon au fost învestiți în funcția de Prim ministru și, respectiv, Prim-viceprim-ministru. Deci, anume ei, șeful și adjunctul, au elaborat textul programului de guvernare pentru care au obținut votul majorității parlamentare și suportul șefului statului. Este de menționat că acel jurământ nu a fost o rătăcire sau o acțiune făcută sub presiunea mașinăriei Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Nu! A fost un act asumat conștient, lucru confirmat de faptul că anume actualii lideri ai PSRM au salvat de la pieire așa-zisa Alianța pentru Integrarea Europeană (AIE), votând la 16 martie 2012 pentru alegerea în funcția de șef al statului a lui Nicolae Timofti.

Totuși, de unde se ivește rușinea lui Vlad Batrîncea? Răspunsul e – din repoziționarea celor doi protagoniști ai PSRM, pentru explorarea spectrului politic și înșurubarea lor pe segmentul eurasiatic și pentru a-i înlocui pe comuniști. În acest sens, au fost operate amendamente la programul politic, după cum urmează: „Aderarea la Uniunea Vamală, participarea la edificarea și dezvoltarea Uniunii Euroasiatice – iată șansa de renaștere a Moldovei...  PSRM va întreprinde paşi energici în vederea denunţării Acordului de Asociere cu UE şi a desfăşurării unui referendum în problema vectorului de integrare a ţării. DRUMUL NOSTRU ESTE ALĂTURI DE RUSIA, BELARUS ŞI KAZAHSTAN!” Evident, după așa o turnură, inserarea în textul Constituției țării a clauzei integrării europene ar fi o mare RUȘINE. Nu pentru cetățeni, care în majoritatea lor, potrivit actualilor lideri socialiști, sunt pro-Europa, ci pentru PSRM.

În al treilea rând, dar ce nu faci de dragul cramponării de vectorul eurasiatic pentru a-l înlocui pe cel pro-european? Orice! Chiar poți amenința cu adresarea la Comisia de la Veneția. Domnul Vlad Batrîncea nu e un naiv dacă a ajuns Secretar executiv al PSRM, partidul cu cel mai mare număr de alegători. Din experiența trecerii la sistemul electoral mixt, domnia sa știe că demersul armonios, comun, al PSRM și PDM a fost avizat negativ de Comisia de la Veneția, dar aceasta s-a văzut nevoită să menționeze dreptul suveran al Republicii Moldova să facă tot ce-i trece prin minte conducerii acesteia. Deci, PSRM nu are decât să se mai adrese Comisiei de la Veneția. De data acesta pe marginea unei chestiuni, care nici măcar nu are șanse de realizare în actuala conjunctură politică, știind că acesta va reitera dreptul suveran al majorității parlamentare să facă ce vrea, dacă poate. Așa că adresare nici măcar nu contează. Dar contează că PSRM face valuri, chipurile apără cu vehemență posibilitatea reorientării spre Uniunea Eurasiatică.

În al patrulea rând, PSRM-ul se macină și riscă să se ruineze, dacă nu-și aduce în ordine mesajele și atitudinile. După amnistia fiscală boicotată de fracțiunea parlamentară a PSRM, dar susținută de șeful statului, Igor Dodon, iată că mai apare un conflict profund. Într-adevăr, care e treaba domnului Batrîncea să se opună introducerii în Constituția țării a clauzei integrării europene? Oare domnia sa nu citește documentele oficiale emise de superiorii lui? Nimeni nu va crede că n-a citit adresarea din 28 iunie 2018 a șefului statului, Igor Dodon, către Forul Crans Montana: „Scopul nostru constă în a moderniza și dezvolta Republica Moldova. Reformele urmează a fi implementate exclusiv pentru binele poporului. Urmează să elaborăm un plan strategic al reformelor în așa fel, încât atunci când se va pune în dezbatere subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara să fie pregătită din toate punctele de vedere”. Puțin probabil că domnul Batrîncea nu cunoaște despre oscilările liderilor PSRM între Uniunea Europeană și cea Eurasiatică. Putem admite că este șocat de amplitudinea acestor oscilații distrugătoare pentru formațiune.

Totuși, înțelegând motivul rușinii dlui Batrîncea, putem spera că în cel mai apropiat timp va avea șansa să clarifice lucrurile pentru a-și restabili liniștea sufletească. E vorba despre protestele din toamnă, anunțate de șeful statului, Igor Dodon, pentru a explica cetățenilor care este adevărată față a politicienilor moldoveni. În cadrul acelor proteste, dacă vor avea loc, domnul Batrîncea ar putea afla кто есть ху…?  În plus, domnia sa ar punea să se dumerească cine totuși în Republica Moldova e cel mai tare în manipulare?   

Experții IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE