Deţinuţii vor avea o masă mai bogată de Paşti
Deţinuţii din penitenciarele din ţară vor fi implicaţi de Paşti într-un şir de activităţi religioase şi cultural-artistice. De asemenea, persoanelor din detenţie li se va servi un meniu de sărbătoare, transmite Info-Prim Neo cu referire la Departamentul Instituţii Penitenciare.
Pe parcursul întregii perioade a Postului Mare deţinuţii au putut să asiste la slujbele oficiate în bisericile de pe teritoriul penitenciarelor, au putut să se spovedească şi să se împărtăşească.
În ziua de Paşti, persoanele private de libertate vor primi vizite din partea familiilor, dar şi diverselor culte religioase, care vor acorda asistenţă moral-religioasă tuturor categoriilor de persoane condamnate, indiferent de apartenenţa religioasă a acestora.
De pe masa deţinuţilor nu vor lipsi ouăle roşii şi cozonacul. La fel, în aceste zile va fi asigurat un asortiment mai variat şi în gheretele de pe teritoriul instituţiilor penitenciare, unităţi comerciale unde condamnaţii pot procura din propriile mijloace băneşti diverse mărfuri, articole vestimentare, produse alimentare nealterabile, produse igienice etc.
În Republica Moldova există 17 penitenciare, dintre care unul este pentru minori şi unul este pentru femei. În total în cele 17 instituţii sunt în jur de 6 300 de deţinuţi.