Despre plimbatul microbuzelor cu căruța, prețul bonapartismului la europigmei și 70 mln din borcanul cu scorpioni

Principalul din fluxul IPN din 24 februarie 2020

Nici tu… vorba ceea, nici la revedere

Delimitarea integrării europene de identitatea sa geopolitică face parte dintr-un experiment politic meticulos, desfășurat de forțele pro-ruse din Moldova. Acestea prioritizează caracterul tehnic și financiar al integrării europene, scrie politologul Dionis Cenușa. Or, președintele Igor Dodon pune accentul pe integrare europeană tehnică și nu pe una geopolitică. Prin aceasta s-ar subînțelege apropiere de standardele europene, cu bani preferabil europeni, dar nu pentru aderarea ulterioară la UE, consideră politologul.

„Нет, нет и еще раз нет!”, parcă a mai fost...

În cazul în care protestele vor continua și microbuzele nu vor circula, Primăria capitalei va iniția modificarea orarelor de activitate ale școlilor, grădinițelor, instituțiilor municipale, astfel încât să fie atenuat fluxul de călători în orele de vârf. Primarul a solicitat să fie analizată opțiunea de reziliere a contractelor cu acești operatori, precum și să fie sesizate organele de drept cu privire la activitatea pe care o desfășoară aceștia. Și premierul Ion Chicu susține că, odată ce vor fi procurate mai multe autobuze, mai multe troleibuze, acest tip de transport, depășit de mult timp, va dispărea de pe străzile capitalei.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, a declarat că transportatorii vor continua să-și ceară drepturile.

Și turnător-hoț condamnat-fugarul vrea justiție!

Iulian Bălan, avocatul lui Ilan Șor, a regretat că persoane cu înalte funcții în stat fac justiție „la televizor și pe rețele de socializare”. Acesta a criticat comentariul de vineri al ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, calificându-l drept „ingerință crasă în actul justiției. Suntem martorii unei degradări grave a independenței justiției și a influenței necorespunzătoare a mersului dosarului clientului meu Ilan Șor”.

S-a terminat cu „pară mălăiață...”?

Premierul Ion Chicu împărtășește îngrijorarea experților, care afirmă că reducerea cu 70 de milioane de lei a bugetului destinat sectorului justiției (pentru a achita o condamnare la CEDO) va afecta calitatea actului justiției. Însă
„Eu nu am de gând să mă împac cu situația când țara plătește decizii ilegale ale judecătorilor, iar CSM stă și zice că el trebuie să fie independent. Tot suportul pentru independență, dar responsabilitatea nimeni încă nu a anulat-o”, a declarat Ion Chicu.

Doamne, ocrotește-i pe români

Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a relevatprin intermediul OMS au fost recepționate aproape 500 de teste pentru detectarea coronavirusului (COVID-19) și aproape 200 de teste pentru confirmarea rezultatului. Vorbind despre asigurarea cu medicamente vitale, esențiale și neesențiale a instituțiilor medico-sanitare publice, procentul este de aproape 97% la nivel național. Instituțiile sunt asigurate cu mănuși, măști, pantaloni medicali și halate.

MAEIE le-a recomandat moldovenilor din Italia să se abțină de la călătorii și de la frecventarea locurilor publice.
 
Amănunte pe IPN!
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.