Despre manipulările „hibride” pe aeroportul Chișinău, inclusiv de transformare în New-Vasyuki, și furtul anual de 5 miliarde de euro

Principalul din fluxul IPN din 24 decembrie 2019

PSRM + PD: ochi în ochi și mână-n mână

Chestiunea creditului rusesc „am discutat-o cu Vladimir Putin, cu Dmitrii Kozak și cred că în ianuarie negocierile dintre Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Ministerul rus al finanțelor trebuie să se încheie, iar în februarie, la una dintre primele ședințe ale Parlamentului trebuie ratificat acest acord. Eu cred că acest lucru este real și vom da start proiectelor...”, a afirmat președintele Dodon.

Rol fără cuvinte, de marionetă

Potrivit juristului Teodor Cîrnaț, președintele Igor Dodon are un rol în „cedarea” aeroportului rușilor. „În septembrie, Igor Dodon declară că viitorul investitor va fi din Federația Rusă și spuneam și atunci că Rothschild este numai o piesă din acest puzzle mare. Aeroportul Internațional este un obiectiv strategic prin intermediul căruia tu poți să-ți asiguri suveranitatea, independența și integritateai teritorială a Republicii Moldova, iar tu cedezi aeroportul agresorului Republicii Moldova, adică Federației Ruse”, este de părere juristul.

Moldovenii, pe rol de cioară cu cașcaval în cioc

Compania care administrează Aeroportul Internațional Chișinău a prezentat schița proiectului unui nou terminal, care va avea suprafața totală de 55 de mii de metri pătrați. Acesta ar urma să deservească anual 4,2 milioane de pasageri, cu posibilitatea de extindere până la 4,5 milioane de pasageri pe an.

Nimic nou sub soare


Fostul președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin susține că ideea de a restabili activitatea aeroportului de la Mărculești și de a construi un aeroport în sudul țării nu aparține nici șefului statului Igor Dodon, nici Guvernului condus de Ion Chicu. Voronin nu a menționat de către cine ar fi indusă această idee, dar a lăsat să se înțeleagă că această idee ar veni din Federația Rusă.

Schemele „au
existat și există”. Hoția continuă

Bugetul de stat pentru anul 2020 este produsul muncii a trei guverne, conduse de Pavel Filip, Maia Sandu și Ion Chicu, afirmă actualul premier. Potrivit lui, schemele au existat și există pe durata mai multor guverne. „Avem raportul FMI care evaluează ponderea economiei tenebre în Moldova la 40-50% din Produsul Intern Brut (PIB). Dacă noi în anul 2019 avem un PIB de circa 215 miliarde, asta înseamnă că 90-100 de miliarde de lei este rulaj economic care este în afara circuitului legal, în afara impozitării”, a declarat prim-ministrul în cadrul unui interviu pentru IPNdin ciclul „Răscrucea de ani prin prisma idealului de a trăi bine acasă”.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.