Despre interesul germanilor pentru impuritățile din rmn, capcane rusești cu liste și miracolul cifrelor din sondaje

Principalul din fluxul IPN din 17 decembrie 2019

Bandiți cu epoleți și salarii de la stat

Șeful PG declară că ceea ce s-a întâmplat în Procuratura Generală, în PA și PCCOCS înseamnă doar faptul că „în aceste procuraturi nu există supremația legii, nu se respectă drepturile și interesele cetățenilor, sunt urmăriți oameni, se distruge business-ul oamenilor, se distrug companii, în aceste procuraturi oamenii câștigă bani”. Potrivit lui, cele două procuraturi specializate au fost înzestrate cu toate instrumentele de violență și urmărire a oamenilor.

Rușii, cu mâna pe robinetul de oxigen al Chișinăului

Lista mărfurilor care vor fi exportate pe piața rusă fără taxe vamale va fi extinsă pentru încă cinci categorii de produse, începând de la 1 ianuarie 2020. Este vorba de produse precum: carnea de bovină, semințe de floarea soarelui, zahăr, spirt etilic și mobilă. Potrivit lui Ion Perju, tot de anul viitor, lista exportatorilor de fructe și legume pe piața rusă va fi extinsă de la 130 la peste 350 de companii moldovenești.

Fără restricții și favoruri, indulgențe, umilințe și mătănii...

Republica Moldova a exportat în primele zece luni ale anului curent mărfuri în valoare totală de 2,3 miliarde dolari, mai mult cu 3,4%, față de aceeași perioadă a anului precedent. 65,5% din totalul de exporturi au mers în țările Uniunii Europene, față de 69,5% în 2018, iar în țările CSI s-au exportat 15,5% din mărfuri, față de 15,7% în 2018, conform datelor Biroului Național de Statistică.

Foaie verde de sondaj

Cât să
coste-acest miraj?

Dacă duminica viitoare vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate, trei partide politice vor accede în Parlament. Este vorba de Partidul Socialiștilor, care ar acumula 32,1% din voturi, Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru care ar vota 22,7% dintre cetățeni și PDM, pentru care și-ar da votul 11,3% dintre respondenți.

Nemții vor lua Tiraspolul încă o dată, conform planului

Din ianuarie, va începe procedura de reambalare și evacuare a circa 600 de tone de pesticide învechite, inutilizabile și interzise, de pe teritoriul regiunii transnistrene. Într-o postare pe Facebook, ministrul Ion Perju a scris că au fost deja identificate 12 locuri de unde urmează să fie ridicată această cantitate de pesticide și ulterior va fi exportată în Germania pentru a fi distrusă. Agenția de Mediu va fi responsabilă de monitorizarea procesului.

Amănunte pe IPN!

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.