Despre experții de cetățenie prin investiții, procurorul din pușcărie și mesajul lui Dodon pentru ambasadorii săi

Principalul din fluxul IPN din 12 februarie 2020

Ori în stradă, ori la „OON”

Maia Sandu ar putea să cheme cetățenii în stradă. „În această țară sunt cele mai înalte prețuri și cele mai mici salarii”, a explicat Maia Sandu. Cât privește varianta unui candidat comun al blocului ACUM la prezidențiale, aceasta ar trebui să se bucure de o mare popularitate și cu cele mai mari șanse de a-l învinge pe Igor Dodon, care, cel mai probabil, va candida pentru un nou mandat, a opinat politicianul.

Nu e primul care promite

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că „transportul public va fi o prioritate. Mă refer aici la troleibuze și autobuze. Suntem în proces de negocieri și vom rezolva această întrebare în viitorul apropiat. În ceea ce ține de maxi-taxi, un tarif mai mare ar putea fi acceptat doar dacă va fi asigurat un nivel mai înalt de confort”. Se atestă o dezordine totală în domeniu, „pentru că unele rute au fost preluate, date în subarendă, prelungite, anulate”.

Pe sticlă, deloc nu pare a fi bandit

Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată cauza penală de învinuire a fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari de „abuz de serviciu”, „fals în acte publice” și „amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”. Instituția a inițiat încă un dosar pe numele acestuia de „îmbogățire ilicită” și „spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Lucrul bun, încăput pe mâini proaste, nu mai e bun

Paddy Blewer, director relații cu publicul al companiei Henley & Partners, partenerul Guvernului Republicii Moldova în implementarea Programului de Cetățenie prin Investiții a făcut o prezentare a programului și a vorbit despre experiența altor state, în care unii cetățeni nu au fost informați suficient despre programele cu privire la acordarea cetățeniei prin investiții. Întrebat despre valoarea pierderilor pe care le-ar putea suporta Republica Moldova în situația în care programul este suspendat, reprezentantul Henley & Partners a spus că în orice contract de activitate sunt prevăzute clauze de reziliere înainte de termen, dar acestea sunt confidențiale.

Numiți în funcție pentru a se odihni, crede omul

La ședința lărgită a Colegiului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, care a întrunit ambasadorii Republicii Moldova, acreditați peste hotare, președintele Igor Dodon a relevat că „activitatea Ministerului de Externe urmează să se desfășoare pe baza criteriilor de profesionalism, cu o disciplină strictă și fără implicare în jocuri politice sau de partid, cum a fost anterior”. Referindu-se la activitatea ambasadorilor, Igor Dodon a subliniat „necesitatea conștientizării faptului că nu sunt numiți în funcție pentru a se odihni, ci pentru a munci, întru dezvoltarea statului și aprofundarea relațiilor cu partenerii externi, fiind remunerați din banii contribuabililor”.

Amănunte pe IPN!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.