 |
|
| Dionis Cenuşa | |
Apropierea Moldovei de UE este anevoioasă şi extrem de vulnerabilă. Situaţia este complicată de procesele politice distructive, delicvenţa răspândită în interiorul actualei clase politice, dar şi mediocritatea acesteia, ceea ce împiedică îmbunătăţirea actului de guvernare. Ca urmare, se resimt efecte negative puternice asupra economiei şi bunăstării cetăţenilor. Actuala criză din sistemul financiar-bancar, declanşată odată cu fraudarea sistemului bancar, oglindeşte întocmai viciile politicului moldovenesc.
Chiar dacă în societate predomină o senzaţie de alertă şi disperare, lucrurile pot fi redresate. Valorificarea deplină a potenţialului Acordului de Asociere cu UE reprezintă unul din puţinele instrumente disponibile ce ar permite disciplinarea clasei politice, rearanjarea instituţiilor de stat, maturizarea societăţii civile, precum şi stimularea apariţiei „clasei de mijloc” prin dezvoltarea mediului de afaceri. Bineînţeles, e necesară prioritizarea obiectivelor şi îndeplinirea acestora fără abateri, dar şi o implicare activă a părţii europene, care are angajamente, întărite juridic prin Acordul de Asociere, de a susţine Moldova.
Astfel, interesul autorităţilor trebuie să fie axat pe introducerea în conştiinţa instituţională, politică şi publică din ţară a unui comportament pro-reformă bazat pe stat de drept, economie de piaţă şi respectarea drepturilor omului (principii democratice). Setarea unor obiective realiste, măsurabile şi palpabile este obligatorie pentru a reconecta guvernarea cu publicul şi a răspunde la demersurile grupurilor protestare. În loc de aceasta, reprezentanţii guvernării lansează mesaje iluzorii despre şansa Moldovei de a obţine statutul de ţară candidată pentru aderarea la UE. O asemenea declaraţie a fost făcută pe 28 martie curent de către liderul Partidului Democrat, Marian Lupu. Potrivit lui Lupu, trebuie luate deciziile politice necesare, dar şi realizată o campanie de informare (Campania „2019-împreună în Europa”), cu scopul obţinerii statutului de candidat la aderare pentru Moldova până în 2019. Acest grafic este de asemenea legat de preşedinţia României în Consiliul UE, stabilită pentru a doua jumătate a lui 2019.
Aspecte politice
Liderul democraţilor nu este primul politician care vine cu propuneri ambiţioase, dar nerealiste, privind depunerea cererii de aderare. Anterior, Iurie Leancă planifica că Moldova ar putea deveni ţară membră a UE până în 2019. Dacă scenariul lui Leancă era irealizabil în timp, atunci ceea ce propune Lupu este rupt de realitatea din ţară şi cea regională.
În primul rând, capitalele europene au suspiciuni faţă de guvernarea de la Chişinău. Deşi aceasta este angajată în reforme, puţini cred în integritatea reformelor, având în vedere faptul că instituţiile statului rămân profund politizate şi supuse intereselor guvernării ale căror conexiuni cu oligarhii sunt menţinute intacte. Adiţional, asemenea demers este nepotrivit pentru că o cerere de aderare la UE ar trebui să aibă pentru început susţinere în rândul cetăţenilor. În realitate, vectorul european este puternic subminat de prezenţa aspiraţiilor euroasiatice în societate, promovată de partidele pro-ruse de la Chişinău. La fel, vectorul european continuă să se confrunte cu problema crizei de imagine, cauzată de partide aşa-zis pro-europene ce guvernează începând cu 2009.
În al doilea rând, Moldova este departe de îndeplinirea aspectelor elementare ce ar crea premise pozitive pentru a avea susţinerea europenilor măcar pentru acceptarea cererii de aderare spre examinare. Or, europenii sunt la curent cu faptul că justiţia rămâne încă nereformată, mediul de afaceri este imprevizibil, iar instituţiile democratice sunt slab funcţionale.
Nu în ultimul rând, este foarte riscant ca asemenea demersuri să fie lansate într-o perioadă când Europa este bulversată de crize, iar guvernele naţionale sunt focusate pe probleme interne. În mod normal, dacă se doreşte un rezultat benefic pentru ţară, atunci se iau în calcul toţi factorii, inclusiv cei din interiorul UE, pentru a maximiza şansele unei eventuale cereri de aderare din partea Moldovei. În caz contrar, acţiunea este în detrimentul agendei europene a ţării.
Elementul esenţial pentru a înainta pe calea europeană
Pentru a începe discuţiile despre cererea de aderare, autorităţile moldoveneşti trebuie să obţină recunoaşterea perspectivei europene pentru Moldova. Acordul de Asociere nu oferă această perspectivă, dar acest lucru poate fi obţinut la nivelul discursului public şi în mesajele politice ale instituţiilor europene. Din moment ce europenii confirmă perspectiva europeană în documente oficiale (declaraţii politice, Concluziile Consiliului UE etc.), discuţiile despre cererea de aderare în şi pentru Moldova pot capătă contur, dar şi sens.
Exemplul ţărilor din Balcanii de Vest arată că la început a fost perspectiva europeană şi calificativul de „candidat potenţial” pe care UE le-a promis şi le-a întărit în documente strategice (Consiliul European de la Feira din 2000 şi, ulterior, Consiliul European de la Thessaloniki din 2003). Mai mult ca atât, clasa politică din ţările Balcanilor de Vest au privit UE ca unica opţiune viabilă, inclusiv ţări ca Serbia, care este în relaţie apropiată cu Rusia şi mult timp a fost dominată de sentimente anti-NATO.
Prin urmare, Moldova trebuie să aibă o clasă politică, în majoritatea sa, de sorginte pro-europeană, cu termen de valabilitate extins datorită unui sprijin substanţial din partea votanţilor. Totodată, aceasta trebuie să exceleze în reforme pentru ca ţara să intre în posesia statutului de „candidat potenţial”. Fără aceste elemente, orice intenţie legată de transmiterea unei cereri de aderare este sortită eşecului.
În loc de concluzie…
Declaraţiile lui Marian Lupu trezesc multe nedumeriri. Or, autorităţile au ambiţii exagerate, dar şi iluzorii, privind obţinerea statutului de candidat până în 2019, când, de fapt, nu sunt capabile nici măcar să deblocheze sprijinul bugetar direct al UE.
Lansarea acestui obiectiv politic, în condiţiile unei guvernări cu credibilitate joasă acasă şi în Vest, nu reprezintă nicidecum o decizie politică bine calculată şi, respectiv, responsabilă. Mai mult ca atât, ideea cererii de aderare la UE nu este susţinută în ţară, vectorul european fiind practic la acelaşi nivel de popularitate cu iniţiativele geopolitice ale Rusiei (Uniunea Economică Euroasiatică).
Realităţile moldoveneşti, dar şi cele europene, sporesc riscurile ca o eventuală cerere de aderare trimisă până în 2019 să fie „ucisă” din faşă. Atenţia autorităţilor existente şi ale celor viitore, dacă acestea vor continua agenda europeană, trebuie să fie axată pe apropierea Moldovei de standardele europene în materie de legislaţie, instituţii şi principii (stat de drept, drepturile omului). Îmbunătăţirea situaţiei politice şi economice din ţară prin implementarea reformelor, susţinute de către UE, dar şi de SUA, ar putea contribui la pregătirea graduală a populaţiei pentru „cererea de aderare”. La fel, concentrarea Moldovei pe reforme trebuie să coincidă cu ieşirea UE din crizele actuale.
În fine, un demers de aderare realist şi de succes înseamnă: clasă politică integră, credibilă şi pro-reformă, agendă europeană înrădăcinată, populaţie care susţine pe larg vectorul european, dar şi o Europă predispusă spre extindere.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.
