Principalul din fluxul IPN din 14 octombrie 2019
Dacă...
Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru primarul general de Chișinău, 26,5% dintre chișinăuieni ar vota pentru candidatul PSRM, Ion Ceban, iar alți 21,4% îl vor susține pe Andrei Năstase, candidatul Blocului Electoral ACUM. În ceea ce privește votul pentru Consiliul municipal Chișinău, 29,8% dintre chișinăuieni vor vota echipa PSRM. 22,7% vor susține echipa Blocului ACUM, iar 3% echipa PL. Mandate în CMC ar putea avea PDM, Partidul Şor și PCRM.
Doar unii din mulți și luminați
Candidații Lilia Ranogaeț, de la PNL, Vitalie Voznoi, de la „Stânga Europeană”, Serghei Toma, de la „Partidul Oamenilor Muncii”, Octavian Țîcu de la „PUN” au participat la dezbaterile publice „Doar unul din mulți: cine și de ce?”, prima rundă a ediției a 118-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.
Principalul e să-ți marchezi participarea în spirit olimpic?
Andrei Donică s-a retras din cursa electorală pentru primar, dar se regăsește în continuare pe lista consilierilor din partea Mișcării „Speranța Nadejda”. Celălalt candidat care și-a anunțat retragerea, Boris Volosatîi, înaintat de Partidul Democrația Acasă, nu a depus un demers oficial în acest sens la Consiliul electoral.
După liturghie, dezlegare la delectări trupești
Programul acțiunilor și manifestărilor cultural-artistice organizate ieri de către Primăria municipiului Chișinău dedicate sărbătorii „Hramul orașului Chișinău” au debutat la ora 08.00, cu depuneri de flori la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei. La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” a fost organizată o liturghie.
Amănunte pe IPN!