Deșeuri transformate în energie. Proiecte finanțate de Suedia

Moldova va colabora cu Suedia pentru dezvoltarea proiectelor de transformare a deșeurilor în energie. Un acord de grant de 9 milioane de coroane suedeze, echivalentul a circa 820 de mii de euro, a fost semnat între Ministerul Energiei și Swedfund International AB. Vor fi finanțate costurile serviciilor de consultanță pentru realizarea studiilor de fezabilitate privind instalațiile de valorificare energetică a deșeurilor în două localități din Moldova, transmite IPN.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că acest grant va permite Moldovei să folosească datele colectate pentru a crea „un cadru clar în identificarea și dezvoltarea proiectelor de valorificare energetică a deșeurilor”.

La rândul său, ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, a menționat că rolul proiectului este de a „facilita tranziția către producția de energie din surse regenerabile” și de a ajuta Moldova să-și îmbunătățească securitatea energetică. Implementarea unor soluții durabile de gestionare a deșeurilor va genera resurse valoroase, precum electricitatea și căldura, a precizat Fried.

Studiul de fezabilitate va fi realizat în 6-12 luni. Va fi evaluată viabilitatea tehnologică, economică și de mediu a noilor soluții, și vor fi analizate tehnologiile potrivite, costurile și posibilitățile de integrare a energiei obținute în rețeaua națională.

Autoritățile afirmă că o atenție deosebită va fi acordată impactului asupra mediului și societății, inclusiv reducerii deșeurilor depozitate, scăderii emisiilor de CO2 și economisirii resurselor.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.