Deputaţii s-au angajat să activeze în interesul cetăţeanului

La şedinţa de constituire a Parlamentului de legislatura a XX-a, deputaţii au spus că vor activa în interesul cetăţeanului şi pentru binele ţării, transmite IPN.

Liderul formaţiunii care a obţinut cele mai multe mandate, dar care nu intră în formatul de negocieri pentru constituirea majorităţii parlamentare, Igor Dodon, a declarat că PSRM va fi o opoziţei dură şi responsabilă. Politicianul a cerut urgentarea începerii  sesiunii parlamentare. „Cerem de mâine începerea sesiunii. Noi intrăm în anul 2015 fără politică fiscală. Noi propunem să ajutăm la elaborarea bugetului. Am intrat în perioada rece a anului, preţurile cresc în urma speculaţiilor de pe piaţa valutară, cel mai mult suferă cei vulnerabili şi bătrânii, trebuie să identificăm soluţii pentru aceştia”, a declarat politicianul. Fracţiunea socialiştilor a fost constituită şi va fi condusă de către Zinaida Greceanîi. Vicepreşedinte – Andrei Neguţa.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, şi-a exprimat speranţa că va exista suficientă raţiune şi curaj pentru a asigura o guvernare bună ţării. Toate acţiunile deputaţilor trebuie să fie îndreptate spre Republica Moldova şi cetăţenii acestei ţări, pentru a le asigura condiţii şi viaţă mai bună. „Sarcinile sunt multe. Situaţia nu este simplă şi trebuie să-i facem faţă prin acţiuni responsabile”, a spus Vlad Filat. Preşedintele fracţiunii liberal-democraţilor este Vlad Filat, vicepreşedinte – Valeriu Streleţ, iar secretarul fracţiunii –  Angel Agache.

Preşedintele fracţiunii PCRM, Violeta Ivanov, le-a dorit noilor deputaţi un an nou fericit şi prosper. „Doresc ca în următorul parlament să fim responsabili, să fim constructivi şi să ne îndreptăm eforturile pentru soluţionarea problemelor, bunăstarea fiecărui cetăţean, consolidarea societăţii. Trebuie să îndeplinim promisiunile făcute alegătorilor. Să fie un an nou mai bun, mai îmbelşugat”, a spus Violeta Ivanov. Vicepreşedinte al fracţiunii este Victor Mândru, iar secretar – Elena Bodnarenco.

Liderul PDM, Marian Lupu, a spus că în noul Parlament deputaţii trebuie să demonstreze ataşamentul pentru normele unui stat de drept şi nu ambiţiile, orgoliile şi frustrările. „Statul de drept porneşte de aici, din Parlament, şi comportamentul şi ataşamentele noastre pentru această ţară trebuie să fie lucruri indiscutabile pentru orice deputat. Să nu apărăm interesele altor state în această sală. Menirea şi responsabilitatea noastră este să apărăm interesele unui singur stat. Trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi profesionalism”, a spus Marian Lupu. Preşedintele fracţiunii este Marian Lupu, vicepreşedinţi ai fracţiunii sunt Vlad Plahotniuc şi Dumitru Diacov, iar secretar – Sergiu Sârbu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a felicitat toţi cetăţenii Republicii Moldova. „Stimaţi cetăţeni, am înţeles că, începând cu 30 noiembrie, fericirea a intrat în casa voastră, nouă nu ne rămâne decât să vă dorim la mulţi ani. Iar celor care se bucură le amintesc că în  1994 un partid a avut 54 de mandate, iar în 98 niciun mandat”, a declarat Mihai Ghimpu, care este şi preşedintele fracţiunii PL. Vicepreşedinte – Valeriu Munteanu.

Luni, 29 decembrie, a avut loc şedinţă de constituire a Parlamentului, convocată printr-un decret al preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, după alegerile din 30 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.