Deputaţii primului Parlament au marcat Ziua Independenţei printr-un miting lângă monumentul domnitorului Ştefan cel Mare

Republica Moldova este un stat suveran, independent, democratic şi liber să-şi hotărască soarta, prezentul şi viitorul, a declarat joi, 27 august, preşedintele [primului Parlament al R. Moldova independente, Alexandru Moşanu], în cadrul unui miting organizat de Asociaţia „Parlamentul 90”, cu prilejul Zilei Independenţei. Lângă monumentul domnitorului Ştefan cel Mare din centrul capitalei s-au adunat oficiali, deputaţi ai Primului Parlament şi oameni simpli, transmite Info-Prim Neo. [Scriitorul Ion Hadârcă, vicepreşedinte în primul Parlament] a spus: „Cu mare greu am ajuns atunci la această victorie, obţinerea Independenţei Republicii Moldova. Dacă nu întotdeauna s-a făcut auzit pe acest plai ciripitul limbii române, asta nu înseamnă că noi nu ne-am deşteptat, am avut nişte piedici, vom lupta până o vom face auzită. Ne-am declarat atunci suveranitatea şi independenţa, ne-am ales drepturile, am ridicat fruntea sus. Trebuie să ne găsim propria identitate şi ne vom elibera de aceste piedici”. „Prin obţinerea independenţei, am reuşit să ne unim într-un gând – de a pune bazele unui stat bazat pe democraţie, De atunci mai trecem prin mari încercări, dar trebuie să fim împreună şi vom reuşi, să ne gândim la ziua de azi şi la ziua de mâine pentru a trăi mai bine”, a declarat [Petru Lucinschi, al doilea preşedinte al R. Moldova]. „Locuitorii Moldovei vorbesc cu mare drag, sunt mândri de limba noastră cea română, şi luptă pentru limba lor. Cu toţii trebuie să fim uniţi şi vor birui această luptă politică care ne macină de ani de zile şi ne pune piedici. Trebuie să fim o singură voinţă. Moldova este a urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lui Ştefan şi nu a muşcalilor de la putere, care vor să ne trădeze. Împreună să ridicăm ţara din genunchi şi s-o facem liberă, pentru ea am obţinut această Independentă”, a declarat [Nicolae Dabija, deputat în primul Parlament]. La mitingul organizat de Asociaţia Parlamentul 90, consacrat Zilei Independenţei, au fost prezenţi primarul general al capitalei Dorin Chirtoacă, preşedintele PLDM, Vlad Filat, liderul AMN, Serafim Urecheanu şi liderul PL, Mihai Ghimpu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.