Deputaţii PLDM şi PDM se acuză reciproc de interese pe piaţa metalelor
Deputaţii fracţiunilor PDM şi PLDM se acuză reciproc ca ar avea interese pe piaţa metalelor, după ce proiectul Legii privind demonopolizarea exportului metalelor feroase şi neferoase nu a fost votat în lectură finală nici la ultima şedinţă a sesiunii de primăvară-vară, transmite Info-Prim Neo.
Proiectul este o iniţiativă a PLDM. Preşedintele Comisie economiei, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă (PLDM), a declarat că interesul privat al unor partide din AIE prevalează asupra interesului public. „S-a văzut foarte clar ce fel de Alianţă avem. S-au grăbit atât de mult, încât au încălcat procedura şi nici măcar nu ştiu ce au votat. S-au pus trei proiecte identice, iar Comisia economie, buget şi finanţe trebuia să decidă care este proiectul de bază. Reiese că avem un „nevot” la nu ştiu ce proiect”, a declarat Veaceslav Ioniţă, la sfârşitul şedinţei Parlamentului. Deputatul a mai spus că amendamentele propuse de PDM la acest proiect de lege au fost „o perdea de fum” pentru a-şi justifica „nevotul”.
De cealaltă parte, deputatul PDM, Valeriu Guma, a declarat că autorii proiectului, deputaţii PLDM, vor să transforme piaţa metalelor în una controlată de grupuri de interese, ceea ce va avea influenţe negative asupra bugetului. „PDM a înaintat mai mult de 15 amendamente, în care au fost aduse argumente. În acest moment avem o întreprindere de stat care garantează venituri serioase la bugetul de stat şi, de aceea, trebuie menţinută”, a declarat Valeriu Guma în discuţie cu jurnaliştii. Valeriu Guma a mai menţionat că fracţiunea PDM a votat proiectul în prima lectură, însă a refuzat să-l voteze şi în a doua, deoarece niciun amendament propus nu a fost susţinut de colegii de alianţă.
Proiectul Legii privind demonopolizarea exportului metalelor feroase şi neferoase a fost votat în prima lectură în şedinţa din 5 iulie a Parlamentului. În prezent drepturi de export are doar firma „Metal Feros”. În 2010, firma a înregistrat o cifră de afaceri de peste 600 de milioane de lei, din care a plătit statului impozite de circa 46 milioane de lei.