Deputaţii Adunării Populare a Găguziei au ajuns la un consens cu privire la funcţiile de conducere ale legislativului găgăuz
Deputaţii Adunării Populare (AP) a Găguziei au ajuns la un consens în privinţa la funcţiile de conducere şi organelor de lucru ale legislativului găgăuz. Un memorandum privind principiile de reluare a activităţii AP a fost semnat joi, 31 iulie, de către reprezentanţii celor trei grupuri de deputaţi din legislativul de la Comrat: Ana Harlamenko, Demian Caraseni şi Serghei Cernev, în cadrul unei şedinţe la care a participat întreg corpul de deputaţi. După semnarea acordului, deputaţii au ales noua conducere a AP, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă difuzat de AP, documentul prevede numirea în funcţia de preşedinte al AP a reprezentantei grupului de susţinători ai lui Nicolai Dudoglo - Ana Harlamenko, iar în funcţia de vicepreşedinţi a reprezentanţilor Partidului Comuniştilor Demian Caraseni şi Mişcării „Edinaia Găgăuzia” - Elena Kovalenko. Deputaţii s-au înţeles că patru comisii legislative vor fi conduse de către comunişti şi independenţi, iar celelalte patru - de către celelalte două grupuri de deputaţi. Componenţa comisiilor va fi formată la propunerea preşedinţilor comisiilor, la următoarea şedinţă a AP. De asemenea, deputaţii au convenit că, în cazul respectării tuturor prevederilor memorandumului, vor ajunge o înţelegere amiabilă în toate procesele care se desfăşoară în momentul semnării acordului şi vor anula toate deciziile AP adoptate după 12 iunie şi până la 31 iulie.
După semnarea memorandumului, a avut loc şedinţa AP, deschisă de decanul de vârstă, deputatul Ilia Hiora. Cei 30 de deputaţi prezenţi (12 de la Mişcarea „Edinaia Găgăuzia”, 12 de la PCRM şi 6 de la grupul Dudoglo) au ales comisia de conturi şi au ales-o, în unanimitate, prin procedura de vot secret, pe Ana Harlamenko în funcţia de preşedinte al AP. În unanimitate au fost aleşi şi vicepreşedinţii săi – Demian Caraseni şi Elena Kovalenko. De asemenea, au fost aleşi şi preşedinţii comisiilor permanente.
Anterior, deputatul comunist Demian Caraseni atacase în instanţă legalitatea realegerii la 21 iulie a Anei Harlamenko în funcţia de preşedinte al AP, după ce la 22 iulie, Curtea de Apel Comrat a declarat ilegală alegerea Anei Harlamenko la 4 iulie. La începutul lunii iunie, instanţa de la Comrat, declarase ilegală alegerea deputatului mişcării „Ravnopravie”, Serghei Cernev, în funcţia de preşedinte al AP. Deputaţii comunişti şi susţinătorii lor, care au atacat în instanţă deciziile, susţineau că în funcţia dată trebuie să fie comunistul Demian Caraseni, ales la 12 iunie cu votul a 18 legislatori. Trei buletine de vot au fost declarate atunci nevalabile. Comisia de conturi a declarat nelegitimă alegerea lui Demian Caraseni, întrucât nu au existat voturi suficiente.