Deputaţii de la Chişinău sunt obligaţi să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia ce ţin de trecerea la sistemul electoral mixt. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii “În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.
Iurie Ţap, deputat PLDM, formațiune care respinge schimbarea sistemului electoral, a declarat că recomandările Comisiei de la Veneţia trebuie implementate, chiar dacă nu au statut obligatoriu de lege. “Ţara noastră se află sub monitorizare. Această înseamnă vot de neîncredere. Nicio ţară care a ajuns în Uniunea Europeană nu a trecut peste recomandările Comisiei de la Veneţia”, a declarat Ţap.
Şi vicepreşedintele PL, Valeriu Munteanu, a cărei formaţiune nu susţine schimbarea sistemului electoral, a declarat că recomandările Comisiei de la Veneţia urmează a fi respectate cu stricteţe. “Este o analiză juridică, în care experţii Comisiei de la Veneţia îşi exprimă îngrijorarea. Republica Moldova riscă să rămână în continuare în lista neagră a Europei, dacă recomandările Comisiei de la Veneţia vor fi ignorate”, a spus fruntaşul liberal.
Vladimir Ţurcan, deputat PSRM, formaţiunea care a promovat trecerea la sistemul electoral mixt, a declarat că proiectul de lege privind sistemul electoral mixt trebuie ajustat la recomandările Comisiei de la Veneţia. "Recomandările Comisiei de la Veneţia sunt foarte importante şi trebuie să le respectăm. Noi trebuie să preluăm practicile bune în domeniul jurisprudenţei şi să le implementăm în legislaţia noastră”.
Deputatul Valeriu Ghileţchi, președintele Grupului popular European, a declarat la telefon că deputaţii grupului vor lua o decizie de a vota în a doua lectură trecerea la sistemul electoral mixt în funcție de recomandările Comisiei de la Veneţia şi implementarea lor.
Solicitat prin telefon, Vitalie Gamurari, purtătorul de cuvânt PDM, a declarat că se va ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia pentru a îmbunătăţi proiectul de lege privind schimbarea sistemului electoral. “Mai departe se va discuta în Parlament, că nu doar PDM reprezintă Parlamentul Republicii Moldova”, a declarat Gamurari.
Comisia de la Veneția, în cadrul ședinței plenare din 16 iunie, a adoptat „opinii critice” privind proiectul de modificare a sistemului electoral din Republica Moldova și proiectul de extindere a prerogativelor prezidențiale. Urmare a consultărilor cu toate părțile interesate, s-a constatat în special că reforma propusă nu poate fi considerată ca fiind rezultatul unui consens larg. Există „îngrijorări semnificative” în legătură cu reforma propusă, inclusiv riscul ca deputații aleși în circumscripții nominale să fie expuși intereselor de afaceri. Mai mult, experții consideră că atribuția Comisiei Electorale Centrale de a stabili circumscripții uninominale e formulată vag, fapt care presupune un risc de influență politică.