Deputata Marina Tauber, reținută la aeroport

Deputata Partidului politic Șor, Marina Tauber, a fost reținută luni pe Aeroportul Internațional Chișinău. Procuratura Anticorupție precizează că parlamentara a fost reținută „în rută spre Tel Aviv, Israel, prin Istanbul, Turcia”. La baza reținerii a stat ordonanța procurorului emisă tot astăzi, 1 mai, pe motiv că învinuita a încălcat măsura preventivă stabilită în privința ei, transmite IPN.

Pe 28 aprilie 2023, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție să fie înlocuită măsura preventivă – liberarea provizorie sub control judiciar, cu arest preventiv, pe motiv că Mairna Tauber a încălcat condițiile măsurii preventive. Tot vineri, 28 aprilie, avocatul învinuitei a primit o copie a demersului. Pe 29 aprilie, Marina Tauber a solicitat să fie amânată ședința de judecată ca să poată călători în Israel.

„Considerând că învinuita deja a încălcat de mai multe ori condițiile impuse de judecători, procurorii au considerat necesar să fie reținută învinuita la aeroport pentru că exista un risc considerabil că învinuita se va eschiva de la organul de urmărire penală”, se menționează într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.

După reținerea Marinei Tauber, avocatul Aureliu Colenco a declarat că acest lucru a avut loc ilegal. În privința deputate s-a comis un abuz, care ar avea legătură cu alegerile din Găgăuzia. „Ea nu a avut interdicții de a părăsi teritoriul Republicii Moldova. Procuratura Anticorupție și instanța de judecată au fost informați despre intenția ei de a pleca din țară. Mai mult, Marina Tauber le-a expediat biletele tur-retur, sub semnătură electronică. Până astăzi, nici avocații, nici Marina Tauber nu au primit vreo citație din partea instanței de judecată. Noi nu am știut dacă va fi sau nu vreo ședință de judecată în privința ei. Ceea ce s-a întâmplat astăzi reprezintă un abuz”, susține avocatul.

Deputata a fost reținută prima oară pe acest dosar pe  21 iulie 2022, zi în care a rămas fără imunitate parlamentară. Ea a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare: acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Șor din partea unui grup criminal organizat, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii pentru primul semestrul al anului curent, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.