Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor are un deputat nou – Adrian Lebedinschi, care a fost deputat din partea Partidului Socialiștilor în legislatura precedentă. Curtea Constituțională i-a validat astăzi, 4 noiembrie, mandatul de parlamentar, transmite IPN.
Mandatul de deputat care i-a revenit lui Adrian Lebedinschi a rămas vacant după ce președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că pleacă din legislativ întrucât consideră că rolul său de lider de opoziție va fi mai activ în afara Parlamentului.
Adrian Lebedinschi este de profesie jurist. Și-a început cariera în 1998 în organele afacerilor interne ale Republicii Moldova. A activat ca anchetator, în cadrul secției urmărire penală. A fost și comisar adjunct al comisariatelor de poliție Centru și Buiucani. În 2010 a obținut licența de avocat. Din octombrie 2015 a devenit deputat. A ajuns din nou în Parlament după alegerile din februarie 2019, fiind ales în calitate de deputat în Circumscripția uninominală nr. 29 Chișinău.